miercuri, 17 iunie 2015

Amintiri...



Imi amintesc ca odata, copil fiind, traversam una dinstrazile relativ centrale ale orasului. Era practic centrul comercial vechi, cu multe magazine. Cu carosabilul neasfaltat, doar pietruit. Pietre lustruite de circulatie si intemperii, pe care alunecai in conditii de ploaie, polei, zapada... Ceva m-a socat: un cal tragand dupa el o caruta, venind de pe o strada laterala, aluneca pe pietre si ingenuncheaza, fara sa se poata ridica. Carutasul ii trage cateva bice pe spinare, doar-doar se va ridica. Animalul se opinteste din greu dar nu reuseste sa se puna pe picioare; copitele ii alunecau pe pietrele ude. Intr-un final stapanul se indura sa coboare din caruta si reuseste sa ajute animalul sa se puna pe picioare si sa-si continue drumul.
Imaginea mi-a ramas in minte si acum. Si ma intreb: daca as fi in situatia calului ce trage o caruta pe un drum lunecos, primind cate o lovitura de bici pe spinare din cand in cand, in cazul in care m-as poticni si as cadea, s-ar indura cel care ma biciuieste pe spinare sa vina langa mine si sa ma ajute sa ma ridic si sa-mi continui drumul? Astept raspuns!...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu