luni, 21 decembrie 2015

Ce urmează?

Ce urmează?

by nastase

FullSizeRender 11







Incet-incet, guvernul Ciolos se transformă in regimul Johannis. Ce se va intâmpla in anul care vine? Probabil că vom avea un an de asteptare si de pregătire pentru parlamentare. In bloc-starturi, la ministere sunt asezate persoanele potrivite, schimbarile fiind realizate in trepte si fără zgomot. Si la PSD e multă liniste. Partidul are impresia că este incă la putere. Poate doar unii dintre membrii săi. La televiziuni, in continuare, stiri despre accidente de circulatie. La vamă, multi din cei care au votat "lucrul bine făcut" in urmă cu un an, asteaptă câte 6 ore să intre in tară.
Democratia luptă să supravietuiască in Polonia - cel putin asa spun zecile de mii de polonezi care au iesit in stradă să se opună noului presedinte, care face acolo ceea ce a făcut, după alegeri, Băsescu la noi. In America, lupta la prezidentiale pare să se dea intre continuitate si schimbare. Schimbarea are fata lui Donald Trump, lăudat, cu un ascuns umor, de către Putin. Trump are câteva planuri mari, intre altele, să le interzică musulmanilor intrarea in America si să le omoare jihadistilor familiile. Nu stim incă până la ce grad. Dezbaterile preliminare ale republicanilor nu sunt foarte vesele. In Bucuresti, ascultăm, regulat, discursurile unor ambasadori străini care, in general, sunt ingrijorati de câte ceva. La Deveselu a fost instalat, in sfârsit, scutul, care insă nu e indreptat nici impotriva Iranului, nici impotriva Rusiei. Nu prea se stie impotriva cui este indreptat. Actorii ne-statali, teroristii, vor căuta, in principiu, solutii mai ieftine pentru a duce diverse incărcaturi la tintă. Constructia de rachete cu rază medie sau lungă necesită sume mari de bani. La fel si contra-rachetele. In mod sigur, scutul nu este indreptat impotriva industriei americane de apărare.
Ce va aduce anul 2016? Nu cred că sunt foarte pesimist dacă bănuiesc că vom asista, in continuare, la compromisuri, trădări, delatiuni, bătălia celor 600 de parlamentari pentru a rămâne pe liste, bătălia cu coruptia dublată de bătălia cu evaziunea fiscală, multe vorbe despre reforme, scăderea ponderii capitalului national, "nationalizarea" unor politici europene in diferite tări membre, o Uniune Europeană pe cale să se transforme intr-un Concert European. Aveti interpretări mai optimiste?

nastase | decembrie 20, 2015 la 10:35 am | Categories: General | URL: http://wp.me/p4GIi-5cP

joi, 17 decembrie 2015

Lista exploziva a jafului national! Mafia Lambrino-Truica & co

Lista exploziva a jafului national! Mafia Lambrino-Truica & co

1893
3
SHARE
Cunoscutul publicist Marilena Rotaru a publicat pe pagina sa de Facebook un material senzational ce ofera dimensiunea uriasei potlogarii in care este implicat printul de tinichea Paul Lambrino, alaturi de niste complici ordinari, printre care si Remus Truica. Sub protectia regimului Basescu, in Romania s-a petrecut cel mai mare jaf din istoria ultimilor 25 de ani !

=======================
“Lista completa a proprietatilor pe care Paul Lambrino le-a cesionat prin firma Reciplia, condusa de Remus Truica
Teren – 8.000 de m. pătraţi, lângă „Mina Minovici”, în Bucureşti
52 de hectare de teren în Buc., strada Jandarmieriei
Teren – 2.000 de m. pătraţi, în Năvodari
Ferma Regală „Băneasa”, plus 28,63 hectare
Imobil în Bucureşti, strada Ion Ionescu de la Brad
Staţia de montă de la Băneasa, plus 25 de hectare aferente, langa Hipodromul „Băneasa”
Teren de 2,66 hectare la Năvodari
Moşia Regală Copăceni – 118,10 hectare – Comuna 1 Dec. 1918
Moşia Cocargeaua – Ialomiţa – 7.454 de hectare
Balta Ezeru Mostiştea – com. Mănăstirea – 1.062 hectare
Balta Boian Sticleanu şi pădurea Vărăştii de Baltă – 2.436 de hect,. plus 3.500 hect. apă, 170 hect. trestie
Moşia Zorleni (Vaslui) – 1.577 hectare
Teren de 3.165 hectare, com. Mănăstirea, Călăraşi
Teren de 2.002 hectare, Chinciu Spanţov, Călăraşi
Via Regală „Cotnari”, inclusiv Castelul, 13 hectare
Via şi pepiniera „Murfatlar”, 72 de hectare din comuna Murfatlar, Constanţa
Teren de 30 de hectare – pădurea Snagov
Teren de 67 de hectare plus imobilul din Scroviştea
Teren forestier de 596,20 de hectare în Mănăstirea, Călăraşi
Palatul Elisabeta, sediul PDL şi intrarea de la Cotroceni.
Podgoria „Tohani”, Valea Călugărească
Imobilul Bibliotecii Universitare, Piaţa Revoluţiei
Imobilul Ambasadei Iranului, Lascăr Catargiu, nr. 39
Imobilul de pe strada Latină, nr 10
Palatul Elisabeta – Parcul Herăstrău
Grajdul de cai de curse, Hipodromul Băneasa
Imobil, fostul sediu al Fundaţiei „Ferdinand”, Iaşi
Sediul ING Bank, Bulevardul Kiseleff, nr. 13
Imobil Aleea Modrogan, nr. 1, sediul PDL
Imobil Aleea Alexandru, nr. 18, sediul MAE
Teren de 448 metri pătraţi, plus imobil, str. Gogol, Sect. 1
Teren, plus imobil, 506 mp, str. Mircea Eliade, nr. 12
Pe 4 apr. 2007, la contractul initial semnat intre Reciplia, prin Remus Truica şi printul Paul, a fost adugat un act adiţional, care prevedea si cesionarea drepturilor asupra unor bunuri din Bulgaria, ale Casei Regale:
Palatul Regal „Balcic”
Vila „Malvi Dalga”
Casa Suitelor
Pavilioanele ce înconjoară Palatul Regal
Biserica, templul şi capela „Stella Maris”
24 de hect, plus 4.800 de m. pătraţi, teren aferent Palatului Regal
O cotă de 65% din 185 de hectare aparţinând Domeniului Regal
Pe 4 oct. 2007, a fost semnat un al doilea act aditional prin care printul Paul a cesionat catre Reciplia, o noua serie de mosii si terenuri:
Vila Lupescu, actualul imobil SRI, imobil, plus teren
Teren de 536, 90 hectare la Banloc
Moşia Regală Broşteni, plus 39.885 hectare
Un teren de 20, 50 hectare
Castelul Medieşu Aurit, Satu Mare
Castelul de vânătoare Poiana Itcanilor, compus din 40 de camere, plus 50 hectare teren din comuna Valea Putnei
Castelul de vânătoare Lăpuşna, plus 4 hectare de teren în Mureş
Moşia Regală Tersig, plus 709 hectare teren forestier în Caraş-Severin
Pădurea Hereasca, 34,81 hectare în Călăraşi
Două imobile în Sinaia
Putea un singur om să facă asta? Nu, desigur. Doar cu complicitatea celui care a condus România spre dezastru timp de zece ani. Îl cunoașteți din poze.”

marți, 15 decembrie 2015

Prințul Paul Phillipe al României, în afaceri cu Cosa Nostra

Autor: Ion Alexandru 15 Dec 2015 - 08:57
Una dintre societăţile comerciale căreia Paul Phillipe al României, autointitulat prinţ, i-a cedat drepturile litigioase are legături strânse cu acţionarii unei firme implicate în afaceri cu deşeuri în Bucureşti şi Dolj. În spatele acestei firme se află o încrengătură de oameni şi companii cu capital italian, din care face parte şi un individ extrădat în 2014 de autorităţile române, acuzat că a spălat bani pentru mafia italiană.

Afacerea cu deşeuri dezvoltată de acest grup datează încă din timpul mandatului de primar general al lui Traian Băsescu şi a fost continuată de Adriean Videanu. Poate, tocmai şi pentru că din acţionariatul companiei făcea parte şi apropiatul lui Videanu, Ninel Caval. Paul Phillipe al României a mai cedat aceleaşi drepturi litigioase şi companiei Reciplia, controlată de Remus Truică şi de afaceriştii israelieni Tal Silberstein şi Arthur Finkelstein.

Interesele lui Paul Phillipe al României, fost Hohenzollern, par a fi axate exclusiv pe retrocedările imobiliare de proporţii pentru care se judecă de ani de zile cu statul român. Cu toate acestea, „prinţul” deţine mai multe societăţi comerciale, printre care şi compania Lot Invest SRL, prin care a cedat părţi importante din aceste drepturi imobiliare viitoare.

O firmă care este liantul italienilor


Potrivit unor date din arhiva Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, societatea Top Invest SRL a fost înfiinţată, în data de 4 mai 2007, de către soţii Bogdan-Marius şi Angelica-Mihaela Ştefănescu. Firma, cu sediul în Calea Ferentari, are ca obiect de activitate operaţiuni imobiliare pe bază de tarife sau de contract. În data de 9 octombrie 2009, soţii Ştefănescu îi cesionează o parte importantă din acţiunile Top Invest SRL cetăţeanului Paul Phillipe al României (fost Hohenzollern), născut în 1948, la Paris, cu domiciliul în sectorul 2 al Bucureştiului. În urma cesiunii, Paul Lambrino a devenit acţionar majoritar, cu 60% din beneficiile şi pierderile SC Top Invest SRL, în timp ce Bogdan-Marius Ştefănescu mai deţine 30% din acţiuni, iar soţia acestuia, Angelica-Mihaela, doar 10 procente.

Interesant este faptul că, potrivit unei înregistrări ONRC din 14 octombrie 2010, Top Invest SRL făcea parte din acţionariatul societăţii DEI Invest SRL, alături de compania elveţiană Spazio Grupo SA, reprezentată de italianul Accardi Riccardo, dar şi alături de alt italian, Danilo Ervas, nume apropiat, potrivit unor surse din peninsulă, de temuta grupare mafiotă Cosa Nostra.

Gunoaie şi spălare de bani

Pe Bogdan-Marius Ştefănescu, partenerul direct de afaceri al lui Paul Phillipe al României, şi pe Danilo Ervas, partener indirect al „prinţului” în DEI Invest SRL, îi regăsim în structura acţionariatului companiei Systema Ecologic SRL, firmă controlată în proporţie majoritară de Systema International SARL Luxemburg, aparţinând magnatului gunoaielor Manilo Cerroni, proprietarul unor business-uri cu gropi ecologice în Malagrotta, lângă Roma, dar cu un imperiu în domeniu întins pe patru continente: Brazilia, Australia, Norvegia, Marea Britanie, Franţa, Canada, România şi Republica Moldova. Imperiul lui Manilo Cerroni se numeşte Consorţiul de deşeuri Lazio, valorează două miliarde de euro şi facturează, numai pentru afacerea cu deşeuri de la Malagrotta, 800 de milioane de euro anual. În Italia, Manilo Cerroni a fost acuzat de legături cu Mafia, prin intermediul administratorului firmelor sale, Sergio Pileri, acesta din urmă fiind chiar administrator al companiei Systema Ecologic din România. Pileri a administrat afacerile cu gunoi ale concernului italian legate de gropile de gunoi de la Glina şi de la Vidra. El a fost extrădat, în 2014, în Italia, pe numele său fiind emis un mandat european de arestare pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani în interesul mafiei. Sergio Pileri este, potrivit autorităţilor italiene, puntea de legătură dintre Manilo Cerroni şi Cosa Nostra.

Tot acest tablou face de neînţeles atitudinea serviciilor de informaţii din ultimii ani legată de activităţile derulate de Paul Phillipe în România, mai ales că acesta a pătruns, în mod direct, în anturajul fostului preşedinte al României, Traian Băsescu.

Paul Phillipe a vândut de două ori prezumtiva avere

Combinaţia cu italienii, prin Lot Invest, a avut loc după ce Paul Phillipe al României a cedat toate drepturile către societatea Reciplia, controlată de Remus Truică. Tocmai pentru că „prinţul” nu a fost deloc mulţumit nici de modul în care s-a rezolvat problema restituirilor, dar nici de „comisionul” uriaş pe care trebuia să-l plătească.

Averea transmisă firmelor Lot Invest şi Reciplia este estimată la peste 4 miliarde de euro şi constă în sute de hectare de teren, sute de hectare de pădure, castele, palate, domenii, precum şi instituţii aflate în proprietatea statului român, pentru care Paul Phillipe al României a depus cereri de retrocedare.


Potrivit unui raport-studiu al „Toxic Europe”, companiile lui Cerroni sunt implicate în mai multe scandaluri ecologice, conectate direct la interesele lui Massimo Ciancimino, fiul lui Vito Ciancimino, omul de legătură dintre mai mulţi oameni politici din Italia și Cosa Nostra.

În 18 noiembrie 2011, Top Invest SRL, compania al cărei acționar majoritar este Paul Lambrino, a părăsit acţionariatul DEI Invest SRL.
Cercurile de afaceri în care se învârte Paul Lambrino duc către cunoscuta reţea mafiotă, Cosa Nostra. Trei dintre „partenerii” de afaceri sunt apropiaţi acestei grupări. Este vorba despre Manilo Cerroni, Sergio Pileri și Massimo Ciancimino

Dosarul „Ferma regală Băneasa” – 136 milioane de euro prejudiciu

Paul Phillipe al României a fost plasat în arest la domiciliu după ce DNA a început împotriva sa urmă-rirea penală pentru cumpărare de influenţă, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu, în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa. Începând cu 2006, „prinţul” i-a promis afaceristului Remus Truică şi asociaţilor acestuia, Robert Roşu, Andrei Marius Maricovici, Lucian Mateescu şi Dan Andronic, o cotă cuprinsă între 50% şi 80% din valoarea bunurilor pe care Paul le-a revendicat în România.

Ulterior, el le-a dat acestora bunurile, pe măsură ce le obţinea, ca plată a intervenţiei acestora pe lângă autorităţile îndrituite cu rezolvare a problemelor retrocedării. În acest sens, spun procurorii, Paul Phillipe şi gruparea Truică au încheiat, în noiembrie 2006, un contract de cesiune cu privire la bunurile ce urmau a fi câştigate. Contractul a fost parafat între „prinţ“ şi compania Reciplia SRL, controlată de Remus Truică, prin care au fost cedate cu titlu oneros toate drepturile prezente şi viitoare, printre care şi cele asupra Fermei Băneasa, în suprafață de 28,63 hectare.

În schimbul acestor transmiteri, Paul Phillipe a primit suma de 4 milioane de euro. În cursul anului 2008, urmare a unei notificări formulate de Paul Phillipe al României, având ca obiect Ferma regală Băneasa, transmisă spre soluţionare Institutului pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor București, împreună cu Robert Roşu şi Remus Truică, l-au ajutat pe directorul institutului să îi determine pe membrii Consiliului de Administraţie să aprobe solicitarea depusă cu încălcarea dispoziţiilor legale. Prin decizia nr. 30 din 26.09.2008, Consiliul de Administraţie al Institutului a dispus ilegal restituirea în natură a Fermei regale Băneasa, iar în aceeaşi zi a fost încheiat şi protocolul de predare - preluare a terenului, cu toate că acesta nu fusese identificat.

135.874.800 euro este prejudiciul calculat de procurori în dosarul Băneasa. Este vorba de 28,63 hectare de teren, retrocedate ilegal.




Legături cu Videanu şi Băsescu
În aceste condiţii, Systema International SARL Luxemburg a deschis în România afacerea Systema Ecologic SRL, împreună cu Danilo Ervas, Capital Invest SA, partenerul lui Paul Phillipe, Marius- Bogdan Ştefănescu, şi Nicolae Nino Caval, om de afaceri, coleg de clasă al lui Adriean Videanu. În 2001, Primăria Capitalei, condusă de Traian Băsescu, a inaugurat groapa de gunoi de la Vidra. Municipalitatea încheiase un contract de asociere în acest sens cu SC Capital Invest SRL, unul dintre acţionarii Systema Ecologic SRL. Ulterior, Capital Invest a cesionat drepturile contractuale firmei Systema Ecologic SRL. O afacere similară s-a întâmplat în județul Dolj, pe vremea când la conducerea Primăriei Craiova se afla Antonie Solomon, de la PDL.

Revenind la afacerea gropii de gunoi de la Vidra, la scurt timp după ce contractul a fost preluat de Systema Ecologic, s-a descoperit că groapa nu avea avizele necesare de funcţionare de la Mediu şi nici nu respecta normele europene pentru a funcţiona. Pentru că, la scurt timp, salubrizarea a fost preluată de primăriile de sector, contractul a devenit nul, moment în care Capital Invest a acţionat în judecată Primăria Capitalei. Sub conducerea lui Adriean Videanu, municipalitatea a pierdut procesul, la Curtea de Apel Bucureşti, Primăria trebuind să achite despăgubiri în valoare de şase milioane de euro.
 

vineri, 11 decembrie 2015

Nu lasati medicina de familie sa dispara! Discriminarea dauneaza grav sanatatii sociale!

Nu lasati medicina de familie sa dispara! Discriminarea dauneaza grav sanatatii sociale!

Data ultimei actualizari: 11/12/2015
fnpsnmfSocietatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) si Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) apreciaza eforturile Guvernului de crestere a nivelului de trai al cetatenilor romani. Apreciem si intentia, nedemonstrata inca, de a acorda o atentie sporita sanatatii. Inceputul este insa de rau augur!
Conform bugetului aprobat de Guvern, s-a preconizat o suplimentare financiara in anul 2016, EXCLUSIV pentru spitalele publice, dupa ce la finalul acestui an s-a acordat deja o crestere salariala cu 25% EXCLUSIV LA BUGETARI, adica la personalul medical salariat, omitand si atunci restul personalului medical din sistem! Ne bucuram si apreciem aceasta crestere, dar dorim ca ea sa nu constituie o cauza pentru disensiuni in sanul breslei medicale.
Mentionam ca in spitalele publice lucreaza aproximativ 30-35% din personalul medical din Romania. Dar restul personalului medical, adica majoritatea, nu conteaza? S-a afirmat ca se doreste ca medicii si asistentele sa nu mai emigreze, ca ruralul sa fie protejat. Cum? Sa intelegem ca cei aproape 70% dintre medici si asistente, care nu lucreaza in spital, sunt invitati sa plece? Precizam totodata: CNAS plateste servicii medicale, nu salarii. Din aceeasi sursa bugetara sunt finantate si spitalele si cabinetele de medicina de familie si ambulatorul de specialitate, investigatiile paraclinice, ingrijirile la domiciliu etc. Pentru medicina de familie si ceilalti furnizori din ambulator insa, sumele alocate in proiectul de buget pentru 2016 sunt identice, sau chiar ceva mai mici decat in 2015. Am dorit sa atragem atentia asupra acestui lucru, insa dezbaterea publica pe proiectul de buget s-a desfasurat DUPA aprobarea acestuia in Guvern! Stimati decidenti, cum intentionati sa gestionati o astfel de discriminare?
Oare cei 65-70% din personalul medical (medici, asistente etc), nu au dreptul la acelasi respect? In conditiile preconizate, nici un cabinet de medicina de familie nu va putea asigura, dupa achitarea costurilor de functionare venituri similare colegilor din spital, nici pentru medic, nici pentru asistente.
Banca Mondiala, FMI, NICE au atras atentia de multe ori ca ponderea ingrijirilor trebuie sa fie mai mare in ambulatoriu, si mai ales in asistenta medicala primara, unde dealtfel se desfasoara cea mai mare parte a evenimentelor medicale ale populatiei (consultatie inclusiv preventiva, diagnostic clinic, paraclinic, diferential, tratament, monitorizare). E de presupus ca nu se doreste distrugerea cabinetelor de medicina de familie, cu toate acestea, prin masura luata se procedeaza exact invers, adancind prapastia!
Desi CNAS prezinta ca avand alocat 8% din FNUASS, dupa ce se scad cheltuielile cu programele (CARE??) si altele, in acest moment medicina de familie “beneficiaza” in mod real doar de 6,8% din FNUASS total. EXTREM de putin si complet insuficient fata de scopul teoretic si declarat al asistentei medicale primare! Conform proiectului de buget, in care doar spitalele vor beneficia de marire a fondului alocat, discrepanta va fi si mai mare. Se va ajunge la mai putin de 6% din FNUASS total pentru medicina de familie, care trebuie sa acopere costurile de functionare a cabinetelor si plata pentru un sfert din personalul medical al tarii. Afirmam cu toata responsabilitatea ca NU ACESTA este normalul!
De ani de zile cresterea costurilor de functionare, partial din cauza conditiilor impuse de CNAS abia sunt acoperite de finantarea cabinetelor, la limita superioara a suportabilitatii.
Sarcinile, mai ales cele administrative impuse cabinetelor sunt din ce in ce mai mari si implica costuri din ce in ce mai mari.
Mai mult, in 2016 va intra in vigoare un nou Cod Fiscal, care loveste dur cabinetele medicilor de familie, organizate in proportie de peste 90% ca PFA-uri (Cabinete medicale individuale, cabinete medicale grupate, cabinete medicale asociate, Societati civile medicale). Se vorbeste de relaxare fiscala, dar la noi taxarea va fi mult mai mare!
Sistemele informatice ale CNAS lovesc si ele TOT sistemul medical. Invalidarea zilnica a serviciilor acordate pacientilor nostri datorita multiplelor interval de timp in care elementele PIAS nu functioneaza (toate sau pe rand!), afectand grav atat pacientii cat si cabinetele.
“Erorile informatice” repetate realizeaza evidente beneficii pentru CNAS si reduc obligatiile de decontare catre furnizori, realizand pierderi constante pentru cabinete. Nimeni nu este facut raspunzator pentru erori, pentru nefunctionare, pentru timpul pierdut de pacienti cand nu putem sa le oferim serviciile necesare, pentru pierderile financiare constante ale cabinetelor, pentru riscurile de a ni se imputa ulterior retete, trimiteri etc. Ba mai mult, toate aceste probleme pe care le semnalam de ani de zile sunt constant ignorate sau catalogate de reprezentatii CNAS drept minciuni ale medicilor!
In acest context consideram ca tripla lovitura:
1. alocarea minimalista de fonduri bugetare ,
2. fiscalizare mult exagerata in noul cod fiscal incepand cu 2016 si
3. erorile constante ale sistemelor informatice,  aplicata in acest moment cabinetelor de medicina familiei inseamna, indiferent de intentii, distrugerea retelei de asistenta medicala primara!
Mentionam ca asistenta primara este adesea singura pusa la dispozitia pacientilor, mai ales in mediul rural, un procent impresionant din pacientii Romaniei neavand alt acces in sistemul medical in afara accesului la medicul de familie, acolo unde acesta exista inca! Reamintim un adevar, deasemenea cunoscut: Asistenta Medicala Primara este oricum cea care poate rezolva ieftin si economic problemele medicale uzuale ale pacientilor.
Speram ca demersul nostru va fi inteles si veti aloca aceasta suma minima Asistentei Medicale Primare pentru ca actul medical la nivelul cabinetelor de medina familiei sa se poata desfasura atat in conditii legale precum si de siguranta si calitate pentru pacientii nostrii care
de fapt sunt cetatenii Romaniei, cei care va voteaza pe dumneavoastra!
Discriminarea si umilirea noastra continuade catre statul roman trebuie sa inceteze.
Colegii nostri din toata tara, atat medici cat si asistente, au ajuns la limita rabdarii. Ne revoltam impotriva acestui tratament si ne pregatim sa ripostam impotriva medievalizarii sistemului de sanatate.
* Scrisoarea deschisa in forma completa, cu argumente si explicatii pertinente, semnata de presedintele SNMF, Dr Rodica Tanasescu si presedintele si FNPMF, Dr. Doina Mihaila, poate fi citita AICI.

marți, 8 decembrie 2015

Prescriem prea multe antibiotice pentru copiii pe care îi îngrijim

Prescriem prea multe antibiotice pentru copiii pe care îi îngrijim

Autor: Conf. dr. Mihai CRAIU | 27 Noiembrie 2015
     Nu vom reuși să scădem numărul de prescripții de antibiotice pe termen lung decât cu decizii strategice asumate de autorități. Putem să instruim doctorii oricât de bine și să facem ghiduri de practică oricât de bune, nu așa vom rezolva problema abuzului de antibiotice. Una dintre reglementările care se impun a fi luate de guvernanți se referă la combaterea expunerii masive la antibiotice din surse pe care nu le bănuim, pe care nici populația, nici medici nu le anticipează ca fiind plauzibile.
     Apoi, am putea aplica faimosul concept WASP (wait and see policy). Astfel, părintele care face presiune asupra medicului să primească rețetă de antibiotic ar putea să o obțină cu o condiție: ea nu poate fi eliberată din farmacie decât la 48 sau 72 de ore după. Avem faimosul exemplu britanic, unde această strategie a fost adoptată prin lege, în urmă cu două decenii, pentru infecțiile acute respiratorii. Prestigiosul institut britanic NICE a dat în paralel recomandări foarte clare atât pentru medici, cât și pentru populație, sfătuind ca în toate virozele manifestate cu strănut, tuse, rinoree să se aștepte două-trei zile pentru a vedea cum evoluează simptomele. A fost nevoie însă de „împuternicirea“ medicului prin reglementare. În următorii zece ani de la introducerea acestei norme în sistemul britanic de sănătate, numărul de prescripții pentru infecțiile acute respiratorii a scăzut cu 60% față de cel inițial. În aceeași perioadă, numărul de rețete eliberate din farmacie a scăzut cu 50%, ceea ce înseamnă că mulți părinți, deși au primit rețetă, nu au mai luat antibioticul.
     În cabinetul medicului de familie, în policlinică sau pe ambulanță, faimosul scor Centor poate să ne ajute să recunoaștem repede faringita streptococică. Dacă toată lumea l-ar stăpâni bine, nu s-ar mai prescrie așa de des antibiotic pentru viroze. Scorul Centor se calculează însumând câte un punct pentru următorii parametri: febră dovedită (pe termometru), absența tusei, prezența adenopatiei, respectiv inflamație și edem al amigdalelor cu depozite, cu suprafețe fibrino-purulente. Cu cât scorul e mai mare, cu atât e mai rațional să dai antibiotic. La un pacient cu scor Centor 4, sunt 60% șanse să fie o infecție streptococică.
     În categoria bolilor care trebuie să primească antibiotic aș introduce, în primul rând, infecțiile dovedite de tract urinar. La copil, fiecare zi de întârziere a antibioticoterapiei produce cicatrici, care ulterior pot duce la pielonefrită cronică. Pielonefrita se manifestă ca o boală severă, arată ca septicemia, așa că vom avea mai întâi argumente din anamneză (disurie, frecvență micțională, febră, eventual tulburări de tranzit și de apetit), urocultură pozitivă și sumar de urină modificat (nitriți în urină, leucociturie, proteinurie etc). Dacă are argumente pentru a bănui pielonefrită la copil, medicul va aștepta antibiograma doar pentru a nuanța tratamentul, dar trebuie să înceapă încă din prima zi terapia cu un antibiotic cu spectru îngust care face o concentrație bună în urină. Aceasta este un exemplu de boală în care ar trebui să luăm în discuție antibioticul în mod proactiv. La fel se întâmplă în cazul otitei medii supurate. Două treimi din otite sunt viro
Publicitate
bacteriene. Tratată prost sau tardiv, otita poate să ducă la hipoacuzie, perforație de timpan, disfuncție tubară.
     La polul opus, printre bolile care nu ar trebui să primească antibiotic intră imensa majoritate a bolilor de cale aeriană superioară, care sunt virale, mai ales dacă se manifestă și prin fenomene catarale.
     Înainte de a administra un antibiotic cu spectru larg, ar trebui să se apeleze la opinia unui specialist. În ceea ce privește reglementarea antibioticoterapiei în medicina primară, unul dintre cele mai strălucite exemple europene îl oferă Olanda, unde profesioniștii din medicina primară au voie să prescrie antibiotice numai până la un anumit nivel. Dincolo de această linie, au nevoie de avizul specialistului de infecțioase sau de pediatrie de spital. Astfel, este limitată administrarea de cefalosporine din generațiile a treia sau a patra, de carbapeneme și de chinolone, deci de medicamente cu spectru foarte larg, cu posibile efecte toxice severe, cu remanență mare în organism. Sunt adeptul creării unei liste naționale de medicamente care pot fi eliberate cu prescripție medicală normală și a unei liste speciale, care să necesite aviz de la experții în boli infecțioase sau de la clinicile de pediatrie. Ar mai trebui să existe și o corelație între codul de boală și clasa de medicamente pe care le poate primi boala respectivă: dacă are rinofaringită, pacientul nu ar trebui să poată primi antibiotic cu spectru larg, cum se întâmplă frecvent.
     Și dacă acest lucru se întâmplă, se întâmplă și pentru că medicii nu investesc cinci minute într-o discuție cu părinții. Există strategii validate îndelung în funcție de auditoriu. Cei care pun presiune pe medicul de familie și cer antibiotic intră, de cele mai multe ori, în două categorii. Prima e reprezentată de părinții tineri, adepții lui „dr. Google“, care eventual lucrează la multinaționale. Au un anumit background de „cercetător“, însă explorează informații nevalidate. Acestor părinți trebuie să le dai argumente științifice și să le spui de ce ar putea să facă rău antibioticul. Le vorbim de microbiom și alergii, le spunem despre adevărata epidemie mondială de astm la copii, de obezitate sau de diabet zaharat de tip II, care a coborât ca vârstă îngrijorător de mult, și le spunem cum toate au legătură și cu antibioticoterapia irațională. În cealaltă categorie avem oamenii foarte simpli, adesea din mediul rural, care cred că antibioticul face minuni indiferent de boală. Cu aceștia nu vom vorbi despre rezistență sau microbiom, ci le povestim că antibioticele sunt otrăvuri, sunt făcute să omoare pe cineva viu ca noi – microbii mănâncă și mor otrăviți. Le explicăm că antibioticele omoară numai ființe vii, care știu să mănânce și să nască pui vii. Adică, pe virusuri, care sunt precum cele din computer, numai informație, pot să dau cu trei antibiotice în același timp. Nu li se întâmplă nimic. Pentru că ele nu mănâncă, nu sunt ființe vii. Și le mai spunem că antibioticele nu rezolvă tot, ci numai anumite boli grave, le dăm exemplul părinților sau bunicilor care au trecut prin boli similare când erau mici, fără să fi avut la îndemână antibiotice și au contat pe alte soluții.
     Încă prescriem prea multe antibiotice pentru copiii pe care îi îngrijim. În primul rând din teamă: a părintelui, că se simte rău copilul, dar și a medicului, pe care îl așteaptă alți douăzeci de pacienți la ușă și care știe că nu poate să vadă în totalitate pacientul, așa că tratează scenariul cel mai rău, al complicației bacteriene. De spaime nu vom scăpa până când nu vor fi schimbate normările de timp și modalitățile de plată ale casei de asigurări în relația cu medicina de familie, astfel încât să existe timp să se discute de profilaxie, de vaccinuri, de îngrijiri raționale, să se facă educație. Dacă găsești timp și răbdare și îi explici părintelui de ce nu e nevoie de antibiotic, îl educi să învețe să aștepte măcar, faci, de fapt, o investiție pentru data viitoare când copilul lui va răci.
 

Antibioticele: o armă letală cu două tăișuri

Antibioticele: o armă letală cu două tăișuri

Autor: Dr. Gyöngyi TAR | 27 Noiembrie 2015
     Limita dintre uzul și abuzul de antibiotice este o problematică incomodă, încărcând conștiința corpului medical din toată lumea civilizată, dar pe noi, medicii din România, ar trebui să ne preocupe cu precădere. Din păcate, vorbim mult despre această chestiune și facem puțin. Organizăm simpozioane, campanii, prezentăm lucrări – teoretic suntem pregătiți, dar cele mai recente informații despre consumul și rezistența la antimicrobiene în Europa demonstrează că prea mulți practicieni din România nu respectă sau nu cunosc strategiile pentru utilizarea responsabilă a antibioticelor în vederea menținerii eficienței lor.
     Avem obligația profesională și morală să ne revizuim atitudinea, să identificăm cauzele care au determinat ca România să devină dintr-o țară relativ sigură, la adăpost de tulpini multirezistente (ca trist beneficiu al Cortinei de fier și al penuriei de antibiotice cu spectru larg din era socialismului multilateral dezvoltat), una din cele mai „roșii“ pe harta europeană a consumului și rezistenței la antimicrobiene conform celui mai recent raport al Centrului european de prevenție și control al bolilor (ECDC). Avem motive să roșim cu adevărat studiind poziția țării noastre în Europa, cu precădere dacă luăm în considerare și ritmul evoluției noastre. Pornind de la realitatea națională alarmantă, poate ar fi benefic să trecem în revistă cele mai frecvente cauze posibile care ne-au adus această poziție nefericită în statisticile europene.
     Rezistența bacteriană trebuie privită ca rezultatul competiției dintre bacterii și medici, respectiv farmacologi, competiție în care pare că reușesc să câștige teren germenii patogeni din cauza utilizării inadecvate sau inutile a antibioticelor.

Recoltări deficitare

     Să recunoaștem fără ipocrizie că se întâmplă foarte frecvent în asistența primară (aproape zilnic), dar și în spital, mai ales la pacienții internați de urgență noaptea, ca, în pofida cunoștințelor teoretice însușite de medic, să se inițieze un antibiotic sau combinații fără a recolta produse patologice pentru cultură și antibiogramă. Pot să afirm din experiența proprie că medicul de gardă care trimite noaptea o solicitare de însămânțare a unui produs patologic recoltat de la un bolnav febril nu este deloc felicitat pentru corecta aplicare a protocoalelor terapeutice nici de personalul de pe secție, nici de medicul de laborator. Chiar dacă procedează corect pentru că dorește să inițieze urgent o terapie antiinflamatoare sau antimicrobiană, scăzând șansele de a obține ulterior rezultate concludente din culturi. În majoritatea spitalelor din România nu există condiții de păstrare optime a produselor patologice – pe secții, în unitățile de urgență sau cabinetele medicale – până la însămânțare. Nici transportul probelor către laborator nu este posibil în condiții care să asigure viabilitatea și capacitatea de a se înmulți in vitro a germenilor – condiție esențială pentru a spera la o antibiogramă care ar putea ghida tratamentul corect, „prudent“ în vederea reducerii riscului ca bacteria să dezvolte rezistență.
     Șansele noastre în competiția cu bacteriile scad aproape de zero chiar și în cazul recoltării corecte, de regulă dimineața, când, conform „uzanțelor“, probele recoltate se țin ore în șir pe culoare sau în diverse încăperi la temperatura camerei și expuse ambianței inadecvate, iar apoi sunt transportate în codiții de intemperii (de la –25 până la 60°C), când șoferul se mai oprește în drum spre laborator la o vorbă cu colegii.

Cu tunul asupra vrabiei

     Deși contextul epidemiologic, simptomatologia și examenul clinic nu pledează în favoarea unei suprainfectări bacteriene în cele mai multe cazuri de afecțiuni respiratorii superioare – despre care putem afirma, pe bază de dovezi științifice, că au preponderent etiologie virală, în special la copii – se prescrie aproape de rutină un antibiotic, pentru liniștea părinților sau a pacientului, dar nu în ultimul rând și a prescriptorului, care poate astfel dormi liniștit că a tras cu tunul asupra vrabiei, care a fost alungată, chiar dacă nu a fost doborâtă.
     Putem comenta că pachetul de bază impus medicilor de familie și specialiștilor din ambulatoriul de specialitate predispune la astfel de comportament prescriptor și atitudine defensivă, dar este doar o scuză ușor de contrazis de exemplele de bună practică din alte țări europene, reflectate de statisticile ECDC, care nu confirmă utilitatea, chiar demonstrează nocivitatea acestui comportament prescriptor iresponsabil.

Profiluri locale necunoscute

     Chiar și după recoltarea corectă, dacă se impune inițierea de urgență a tratamentului antimicrobian, trebuie respectate anumite principii la alegerea empirică a medicamentului.
     Alegerea substanței active ar trebui să se facă luând în considerare profilul de rezistență al bacteriilor valabil în teritoriul respectiv (regional), demonstrat prin studii de rezistență locale, pentru că statisticile foarte corecte și actualizate permanent din Statele Unite nu sunt deloc valabile pentru germenii care populează spațiul nostru geografic. Ar fi problemă de finanțare? Aflăm de la colegii mai cu vechime din DSP că în urmă cu mai mult de zece ani se recoltau probe și se făceau studii cu privire la profilul de rezistență la antibiotice în fiecare județ. Acum există câteva județe-santinelă și rezultatele sunt analizate și raportate către centrele de sănătate publică desemnate și însărcinate cu această problematică. Fiind o măsură preventivă, nu mai necesită demonstrarea că oricât de mari ar fi costurile ei, tot nu depășesc pagubele create bugetului sănătății de rezistența microbiană. Cât despre rezultatele analizelor regionale anuale sau periodice ale profilului de rezistență din România, eventual pe regiuni, ele nu prea sunt cunoscute nici practicienilor, nici epidemiologilor din DSP.
     Bineînțeles, chiar dacă ar fi comunicate practicienilor, profilurile de rezistență microbiană ar trebui transpuse în practică de aceștia prin evitarea prescrierii antibioticelor la care se cunoaște existența rezistenței microbiene. Astfel, unele antibiotice ar putea fi recâștigate, ar reintra în rândul celor utile după aproximativ șase luni de „abstinență“ strictă și generală, convenită de corpul medical dintr-o regiune pentru un anumit antibiotic (factorii de rezistență plasmidică ai gram-negativelo
Publicitate
r vor fi eliminați de bacterii, ele redevenind sensibile la antibioticul aflat sub embargou temporar).

Erori de tot felul

     Presupunând că am ales corect, pe baza antibiogramei, o substanță la care microorganismul este sensibil, avem multe alte (ne)șanse să nu nimerim tratamentul adecvat și să dăm totuși avantaj adversarului în competiție.
     Calea de administrare, farmacocinetica substanței pot fi cunoscute insuficient sau nerespectate. Administrarea unui medicament care nu realizează concentrații adecvate la locul infecției sau inadecvarea dintre variația concentrației sanguine și ritmul de administrare (număr de doze redus, cu intenția de a nu „deranja“ somnul copilului) sunt greșeli frecvente în cazul penicilinelor și al cefalosporinelor, care nu pot fi corectate prin mărirea dozelor, deoarece la pacienții la care calea de eliminare este intactă, timpul de înjumătățire nu va fi considerabil influențat de doză. În cazul în care concentrația minimă inhibitoare nu persistă la locul acțiunii pentru o perioadă critică, atunci se favorizează instalarea rezistenței microbiene la antibioticul administrat (avantaj adversar). Există totuși și medicamente la care durata acțiunii și eliminarea sunt dependente de concentrația sanguină – de exemplu, aminoglicozidele; la acestea, prin creșterea dozelor, se pot crește intervalele dintre administrări, dar cu prudență, ținând cont de efectele secundare considerabile.
     Asocierea necumpătată a antibioticelor dă șanse suplimentare rezistenței bacteriene. Există greșeli de administrare a medicamentelor asociate, care nu ar avea voie să se mai întâmple, dar nu putem fi suficient de precauți când ne referim la inventivitatea personalului, prin care reușește să compenseze nivelul redus al salarizării. Ar fi o greșeală de neiertat aspirarea în aceeași seringă a penicilinei cu aminoglicozidul. Nici administrarea la intervale scurte între cele două antibiotice nu este adecvată, ele trebuie separate în timp. Altă greșeală frecventă este reducerea dozei la antibioticele administrate în asociere, sperând că ele se potențează. Doza fiecărui membru al asocierii trebuie respectată conform calculației dozei uzuale pentru substanța activă utilizată în monoterapie. Și nu se asociază două sau mai multe antibiotice cu spectru larg, ar fi inutil și favorizează selectarea tulpinilor multirezistente.

Cutume păguboase

     Durata scurtă a tratamentului (cauză frecventă pentru rezistența bacteriană) sau întreruperea tratamentului de către pacient pentru varii motive (se simte mai bine, resimte efecte adverse reale sau presupuse, nu-și ia tratamentul în deplasări, nu găsește farmacii la externare care să-i elibereze rețeta etc.) sunt urmarea erorilor sau chiar a lipsei de comunicare medic–pacient. Se invocă des suprasolicitarea corpului medical, ceea ce este de necontestat, dar și în aceste condiții pacientul are dreptul la informare, chiar educare. Lipsa resurselor nu este o scuză pentru cutumele noastre păguboase.
     Abuzul de antibiotice în scop profilactic, uneori chiar cu spectru larg (de exemplu, în mici intervenții de stomatologie și chirurgie orală la imunocompetenți, tratament de scurtă durată cu glucocorticoizi etc.), „pentru orice eventualitate“, a devenit deseori o rutină irațională de evitare a acuzațiilor de malpraxis, care maschează incompetența profesională. Merită menționat că, în cazul în care se justifică profilaxia cu antibiotice în intervenții chirurgicale (chirurgie abdominală, intervenții la valvulari, pacienți imunocompromiși etc.), aceasta se face înaintea intervenției, deoarece în timpul sau după intervenție este fără efect din punctul de vedere al rezultatului, dar creează condiții favorabile selectării florei rezistente de spital.
     Nu putem neglija nici manualele autohtone din care sunt pregătiți de generații studenții și rezidenții, bazate pe experiența și rezultatele investigațiilor din secolul trecut (nu exagerez, știm cu toții!). Bibliografia examenelor de specialitate și de ocupare a posturilor este nerevizuită de ani buni, în condițiile în care profilul rezistenței bacteriene se modifică semnificativ de la un an la altul. Ar exista soluții chiar prin atragerea de fonduri europene pentru formarea și informarea permanentă a medicilor practicieni asupra exemplelor de bună practică și asupra evoluției profilului de rezistență microbiană actualizat cu regularitate, pentru care avem date disponibile, care nu prea sunt diseminate. E rușinos, dar frecvent trebuie combătute anumite prejudecăți – chiar ale personalului medical. Un exemplu elocvent este confuzia păguboasă că spectrul îngust este echivalent cu antibiotic „cu efect slab“, iar spectrul larg e sinonim cu „efect puternic“.
     Dotarea laboratoarelor cu tehnologii noi, capabile să asigure rapid rezultate competitive cu antibiograma clasică asupra sensibilității bacteriene, ar asigura un sprijin în alegerea antibioticelor cu spectru îngust, în mod țintit, ar reduce și costurile terapiei, garantând recuperarea rapidă a investiției, care nu este deloc de neglijat. Surse de finanțare accesibile pot fi găsite, multe chiar nerambursabile, dar necesită preocupare managerială și abordare holistică a problemelor de eficiență financiară și eficacitate. „Rețeta scandinavă“ ne demonstrează că asemenea investiții dau rezultate rapide, care pot fi măsurate chiar în ani de viață potențial salvați sau în invalidități și decese evitate, pentru a convinge decidenții de politici de sănătate.

Optimism nesusținut

     Chiar dacă ne apucăm să lucrăm cu toții la nivelul propriu de competență asupra problemei rezistenței la antibiotice și ne angajăm solemn să ne schimbăm radical viziunea și atitudinea, avem un drum lung de parcurs. Un studiu european pentru obținerea unui consens asupra utilizării responsabile a antibioticelor și sensibilizarea medicilor și farmaciștilor asupra tematicii rezistenței la antibiotice a pus în evidență că majoritatea medicilor invocă presiunile exercitate de pacienți ca unul din motivele prescrierii excesive de antibiotice, iar farmaciștii consideră că eliberează nejustificat antibiotice la cererea pacienților. De asemenea, după o amplă campanie de conștientizare, reeducare și motivare a celor implicați în prescrierea antibioticelor, care au afirmat că află informații cu privire la antibiotice în proporție de 70% de la reprezentanții firmelor producătoare și distribuitoare de medicamente, respectiv din media publică și doar 8% din publicații științifice, rezultatele reeducării au fost neașteptat de slabe. Doar 30% din prescriptori au afirmat că și-au revizuit și modificat comportamentul legat de prescrierea antibioticelor.
     Totuși, optimismul celor care am rămas în țară, deci credem că merită efortul de a deveni „o țară ca afară“ este justificat, dar trebuie să fie susținut în ciuda tuturor contraargumentelor.


Mulțumiri colegului meu dr. Krausz Tibor, șeful laboratorului DSP Harghita, pentru sprijinul acordat.

Amenințarea globală a apariției bacteriilor panrezistente devine o realitate?

Amenințarea globală a apariției bacteriilor panrezistente devine o realitate?

Autori: Conf. dr. Gabriel POPESCU , Prof. dr. Alexandru RAFILA | 27 Noiembrie 2015
Rezistența bacteriană la antibiotice în Europa

     Îngrijorarea majoră continuă să o reprezinte enterobacteriaceele(Klebsiella pneumoniae și Escherichia coli) producătoare de carbapenemaze (CPE), a căror incidență a continuat să crească în ultimii doi ani. În 2015, 13 state europene raportau o circulație interregională sau răspândire endemică a CPE, față de numai șase state în 2013.
     Carbapenemele sunt de mai bine de un deceniu antibiotice de rezervă extrem de importante pentru infecțiile determinate de unii bacili Gram-negativi cum ar fi Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter sau enterobacteriacee. În statele cu rezistență mai mare la carbapeneme rămân utilizabile prea puține antibiotice de salvare, între acestea cele mai importante fiind polimixinele (de exemplu, colistinul); izolarea, în aceste state, a unui număr important de enterobacteriacee rezistente la colistin reprezintă o situație extrem de alarmantă, deoarece alternativele terapeutice eficiente sunt încă și mai puține.
     Cele două intervenții demonstrate a avea eficiența maximă în prevenirea emergenței CPE sunt stabilirea unui sistem național de supraveghere (notificarea cazurilor către autoritatea de sănătate publică) susținut de confirmarea cazurilor în cadrul unor laboratoare de referință și implementarea unor măsuri specifice de control al infecțiilor cu CPE.
     În ultimii doi ani, mai multe state europene au pus la punct sisteme de supraveghere CPE, au desemnat laboratoare de referință și au decis obligativitatea raportării tuturor cazurilor de infecție cu CPE. Totuși, există încă multe state care nu au luat măsuri în această privință: patru state nu au laboratoare naționale de referință; șapte state nu au sisteme naționale de supraveghere; în zece state, cazurile de infecții cu CPE nu se notifică; în 14 state nu există ghiduri pentru prevenirea și controlul CPE; 27 de state nu au planuri naționale de limitare a infecțiilor cu CPE.

Consumul de antibiotice în Europa

     În perioada 2010–2014 a fost înregistrată o scădere importantă a consumului general de antibiotice în comunitate în cinci state europene: Danemarca, Suedia, Slovenia, Luxemburg și Spania.
     În schimb, în aceeași perioadă, a fost înregistrată o creștere semnificativă a consumului de antibiotice de salvare (utilizate pentru tratamentul infecțiilor cu germeni cu rezistență la numeroase antibiotice); aceasta nu a determinat o creștere semnificativă a consumului total de antibiotice în mediu spitalicesc. Utilizarea de carbapeneme a crescut semnificativ în Bulgaria, Danemarca, Ungaria, Irlanda, Norvegia și Olanda, în timp ce utilizarea de polimixine (de exemplu, colistin) folosite în tratamentul infecțiilor cu bacterii rezistente la carbapeneme a crescut în Italia, Ungaria și Danemarca.

Rezistența bacteriană la antibiotice în România

     Nivelurile rezistenței bacteriene diferă semnificativ de la o țară la alta, așa încât uneori situația generală descrisă pentru Europa nu se regăsește într-un stat sau altul.
     În România, în ultimii ani, rezistența Klebsiella pneumoniae la carbapeneme a crescut de la 0 în 2011 la 31,5% în 2014 (suntem devansați doar de Grecia și de Italia și avem de 3,3 ori mai mult decât media ponderată la nivelul Uniunii Europene). În aceeași perioadă, nivelurile rezistenței la carbapeneme s-au menținut foarte ridicate pentru Acinetobacter baumanii (81,3%; ne-au depășit doar Grecia, Italia și Croația) și pentru Pseudomonas aeruginosa (58,5% în 2014; cel mai ridicat nivel de rezistență dintre statele europene și de 3,2 ori media la nivelul Uniunii Europene). De aceea, chiar dacă în majoritatea statelor europene nivelurile rezistenței la carbapeneme sunt încă relativ scăz
Publicitate
ute, cele înregistrate în țara noastră reprezintă o problemă severă pentru siguranța pacienților îngrijiți în unitățile medicale din România.
     Deși creșterea numărului de infecții cu CPE tratate cu colistin este extrem de recentă (după anul 2012), deja în România rata rezistenței Klebsiella pneumoniae la colistin este una ridicată: 63% din totalul tulpinilor rezistente la carbapeneme care au fost testate și la colistin (cel mai ridicat nivel din Europa). Se constată astfel compromiterea uneia dintre ultimele soluții terapeutice pentru infecții care apar de regulă la pacienți internați, cu deficiențe însemnate de imunitate antiinfecțioasă.
     În urma eforturilor susținute de a limita răspândirea infecțiilor determinate de Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA), majoritatea statelor europene au reușit să reducă ponderea lor la mai puțin de 25% din totalul tulpinilor de S. aureus cauzatoare de septicemii și meningite. Totuși, în șapte state acest nivel depășește 25%, iar România este singura țară care încă raportează un nivel de peste 50% (56% în 2014, de 3,1 ori media înregistrată la nivelul Uniunii Europene).
     Consumul de antibiotice s-a menținut la un nivel ridicat în perioada 2011–2014, fără fluctuații semnificative (31,2 DDD/1.000 locuitori/zi în 2014); acest consum ne-a plasat între primele patru state din Europa în fiecare dintre acești ani (locul al treilea în 2014).
     Consumul total de carbapeneme în România a crescut semnificativ în 2014 (cu 32% față de 2013 și cu 39% față de 2011 și 2012). Diferențierea între consumul spitalicesc și cel comunitar nu este încă posibilă în România (se procură antibiotice în farmacii cu circuit deschis pentru a fi folosite la pacienți internați); totuși, carbapenemele sunt antibiotice de utilizare spitalicească, așa încât putem considera că întreaga cantitate vândută în România a fost utilizată pentru pacienți internați. În aceste condiții, putem compara consumul de carbapeneme din România cu cel din alte state europene, constatând că nu este unul ridicat: locul 20 (aproximativ 60% din media europeană). De aceea, putem afirma că lacunele în limitarea transmiterii intraspitalicești de CPE reprezintă principala modalitate a emergenței infecțiilor determinate de acestea.
     În aceleași condiții ca pentru carbapeneme, putem analiza și utilizarea colistinului: o creștere de 42% în raport cu 2011 și cu 35% față de 2012. Cantitatea folosită este una ridicată, al doilea consum la 1.000 de locuitori (după Grecia) și de 2,4 ori peste media europeană.

Limitarea creșterii rezistenței bacteriene la antibiotice

     Rezistența la antibiotice, o problemă majoră de sănătate publică la nivel european și global, este în cea mai mare măsură o consecință a abuzului și a utilizării eronate a antibioticelor.
     Ca rezultat al selectării de bacterii rezistente, pacienții pot suferi de infecții produse de astfel de bacterii (multi)rezistente la antibiotice. Acestea sunt mai dificil de tratat, determinând creșteri ale letalității sau ale duratei până la vindecarea lor (de exemplu, infecții determinate de A. baumannii cu rezistență extinsă la antibiotice întâlnite la pacienți din terapii intensive).
     În lipsa unor antibiotice active, unele intervenții ale medicinii moderne care induc o stare de imunodepresie marcată – transplantul de organe, tratamentul citostatic sau imunosupresor – nu mai sunt posibile, deoarece implică un risc major de infecții imposibil de tratat.
     Dintre acțiunile care pot limita acest fenomen de creștere a rezistenței bacteriene, credem că buna practică a terapiei antibiotice este cea mai importantă. Utilizarea judicioasă a antibioticelor înseamnă a le folosi doar când sunt necesare, în doza corectă (nu subdozate), în ritmul de administrare corect și pentru durata corespunzătoare (nu prelungit dincolo de acest moment).
     A doua direcție importantă de acțiune pentru limitarea răspândirii rapide a enterobacteriaceelor producătoare de carbapenemaze este reprezentată de implementarea măsurilor de prevenire și control al infecțiilor precum supravegherea infecțiilor nosocomiale, gruparea sau izolarea pacienților infectați sau colonizați cu acești germeni, utilizarea de echipament de protecție și igienă strictă a mâinilor.

Stewardship la antibiotice

Stewardship la antibiotice

Autor: Dr. Aurel F. MARIN | 27 Noiembrie 2015
Stewardship la antibiotice
 
 
Interviu cu dr. Lauri Hicks, directorul medical al programului CDC „Get Smart: Know When Antibiotics Work“, directorul Biroului CDC de stewardship la antibiotice

     – Este rezistența la antibiotice o problemă în SUA? Dacă da, cum încercați să o rezolvați?
     – Fără niciun dubiu, rezistența la antibiotice este una din cele mai serioase probleme de sănătate publică din SUA, în prezent. Acesta este și motivul pentru care noi am pus la punct un Plan național de acțiune. În vreme ce eu îmi concentrez eforturile asupra utilizării antibioticelor, o parte importantă a discuției vizează rezistența bacteriană și nevoia de inovare, de noi antibiotice, noi vaccinuri și noi teste diagnostice. O altă latură privește urmărirea modului în care utilizăm antibioticele. Nu în ultimul rând, trebuie să depistăm mai bine infecțiile rezistente la antibiotice. Beneficiem deja de existența unui număr de rețele de supraveghere care acoperă tot teritoriul Statelor Unite, dar cred că putem să ne sporim eforturile de identificare activă a problemelor puse de rezistența la antibiotice. Ne dorim să creăm rețele regionale de laboratoare experte în supravegherea rezistenței bacteriene la antibiotice.

     – Unele din activitățile pe care le-ați enumerat nu sunt în competența CDC, ci a FDA și a altor agenții federale. Vorbiți de eforturi concertate?
     – Exact și este important de precizat că o parte din aceste activități, mai ales cele care țin de inovare, nu sunt de competența CDC. Noi putem însă să informăm celelalte agenții unde credem că sunt problemele principale legate de rezistența la antibiotice și de ce medicamente ar fi nevoie pentru a rezolva aceste probleme. Aveți dreptate, vorbim de eforturi depuse de NIH, FDA...

     – Ați menționat NIH – ei au fonduri speciale pentru crearea de noi antibiotice și pentru finanțarea de studii clinice cu antibiotice?
     – NIH și alte agenții au depus cereri de suplimentare a bugetului federal pentru anul viitor alocat rezistenței la antibiotice. Așteptăm cu toții să vedem cum va arăta acest buget și sperăm că vor fi mai multe resurse dedicate problemei rezistenței la antibiotice și pentru utilizarea mai bună a antibioticelor. Dar am menționat și vaccinurile, iar CDC este lider în domeniul prevenirii infecțiilor și lucrăm cu instituțiile din sistem pentru a identifica cele mai bune practici de prevenire a infecțiilor, de la gesturi banale ca spălatul pe mâini, până la proceduri complicate precum instalarea unui cateter central sau o intervenție chirurgicală sofisticată.

O componentă foarte importantă

     – Cum funcționează rețeaua americană de comunicare a infecțiilor nosocomiale?
     – Fără să fie o agenție de reglementare în acest sens, CDC are o rețea de supraveghere pentru monitorizarea infecțiilor nosocomiale, care sunt foarte frecvent infecții rezistente la antibiotice. Programul National Healthcare Safety Network monitorizează infecțiile rezistente la antibiotice din unitățile sanitare, iar spitalele sunt obligate să raporteze infecțiile nosocomiale prin această rețea. Iar aceasta este o componentă foarte importantă a supravegherii rezistenței la antibiotice, deoarece de aici provin cele mai multe din bacteriile cu rezistență extremă la antibiotice.

– Urmăriți tendințele evolutive? Cum interveniți atunci când observați o tendință îngrijorătoare?
– Nu numai că urmărim evoluția în timp, dar căutăm și anumite creșteri ale incidenței unor boli care sunt mai puțin așteptate. Desigur, intervenim prompt ori de câte ori apar și se răspândesc infecții rezistente la antibiotice. În astfel de cazuri, trimitem pe teren o echipă de epidemiologi, care să ajute fie unitatea sanitară, fie sistemul local să identifice care sunt problemele exacte.

      – Și echipele respective pot lua măsuri sau pot cel mult să facă recomandări?
     – Noi facem investigația și apoi emitem recomandări către d
Publicitate
epartamentele de sănătate ale statelor respective, în a căror jurisdicție se găsește unitatea sanitară vizată.

Colaborări esențiale

     – În cazul vaccinărilor, comitetele consultative ale CDC (ACIP) fac recomandări care apoi sunt implementate prin programele de imunizare. Se întâmplă la fel și în privința utilizării antibioticelor?
     – Există o organizație numită Healthcare Infection Control Practices Advisory Committee (HICPAC), care ne ajută la stabilirea celor mai bune politici de utilizare a antibioticelor și de evitare a rezistenței bacteriene. Nu avem chiar aceeași putere pe care o au comitetele consultative (ACIP) în stabilirea politicilor naționale, pe care apoi toată lumea le adoptă, în toată țara, dar ne‑am dori asta și colaborăm intens cu societățile profesionale.

     – Aceasta era întrebarea următoare: cum colaborați cu societățile științifice? American College of Physicians (ACP), de pildă, știu că este o organizație pro-activă, implicată în elaborarea de ghiduri. Colaborați cu ei?
     – Colaborăm cu Academia americană de pediatrie (AAP), cu ACP, cu Infectious Diseases Society of America (IDSA), toate aceste societăți au, de obicei, reprezentanți CDC în comitetele de elaborare a ghidurilor. Personal am participat la elaborarea ghidului de tratament pentru rinosinuzită, în colaborare cu IDSA. Adesea ne angajăm în astfel de colaborări, în care participăm cu expertiza noastră. Este foarte important ca toate ghidurile să ia în seamă aspectele de stewardship privind modul în care ar trebui utilizate antibioticele, și nu doar pentru o anumită patologie, ci și din perspectiva felului în care acel tratament va influența tratamentul ulterior pentru o altă patologie. Trebuie să gândim mai larg asupra modului în care trebuie selectat un antibiotic și când.

Lideri și experți

     – Vorbind despre stewardship, există programe active de acest gen pentru utilizarea antibioticelor în spitalele americane? Au fost numeroase studii în acest sens, dar, dintr-o discuție cu un profesor de boli infecțioase pediatrice am înțeles că programele sunt foarte frumoase dar, în același timp, foarte greu de menținut pe termen lung.
     – Cred că depinde și de tipul de program. Componentele programelor de stewardship la antibiotice pe care încercăm să încurajăm spitalele să le adopte sunt lucruri pe care cred că orice unitate sanitară ar trebui să le poată face. Le cerem leadership, să identifice experții în utilizarea antibioticelor – pași elementari. Dacă pot încorpora acești pași într-un program și pot găsi un lider în cadrul instituțiilor lor, atunci instituirea unor programe de stewardship la antibiotice nu ar trebui să fie foarte dificilă. Totul se reduce la identificarea liderului și a experților. Sunt câteva sisteme de sănătate care au reușit cu succes să introducă stewardship la antibiotice – de exemplu, Kaiser Permanente a realizat un program care include nu doar îngrijirile din faza acută, ci și pe cele cronice și pe cele din ambulatoriu. La fel, sistemul HCA și alte sisteme s-au angajat să implementeze astfel de programe. E clar că mergem în direcția bună.

     – Cum încurajați spitalele și medicii să se înscrie în astfel de programe? Un exemplu din România a eșuat din cauză că medicii nu doreau să le fie puse la îndoială prescripțiile.
     – Este necesar sprijinul administrației spitalului. Trebuie întâi convinsă conducerea că astfel îmbunătățești nu doar calitatea îngrijirii, ci și evoluția pe termen lung, reduci mortalitatea... Un alt avantaj este că reduci costurile. Când aduci în discuție reducerea cheltuielilor și creșterea calității actului medical, atunci administrația spitalului este ușor de câștigat.

     – Cum ar trebui procedat? Astfel de reguli ar trebui incluse în protocoalele locale?
     – Sunt lucruri care pot fi incluse în protocoalele locale, dar noi încercăm să convingem departamentele de sănătate ale statelor să lucreze cu spitalele din statele lor și să educe personalul în privința stewardshipului la antibiotice. În plus, încercăm să introducem politici naționale, care, în cele din urmă, vor obliga spitalele și căminele de bătrâni să aibă programe de stewardship la antibiotice pentru a putea intra în contract cu asigurările de sănătate guvernamentale. Acela va fi, probabil, pasul cel mai important în modul în care spitalele abordează steward­shipul la antibiotice.