joi, 22 decembrie 2016

O elevă a școlii „Alexandru Ioan Cuza” Roman a fost înjunghiată la școală

O elevă a școlii „Alexandru Ioan Cuza” Roman a fost înjunghiată la școală

poza stire eleva al ion cuza roman injunghiata 2O elevă cu vârsta de 13 ani, de la Școala ”Alexandru Ioan Cuza” Roman a fost înjunghiată în timpul programului școlar.
Evenimentul a fost confirmat de conducerea ISJ Neamț dar minimalizată de preotul Claudiu Maxim, directorul unității școlare în care s-a petrecut incidentul.
„Este un incident nefericit, care a pornit de la o joacă între două fetițe. Cazul este monitorizat de noi. Ne-am asigurat că totul este în regulă în ceea ce privește starea de sănătate a celor două adolescente. Am rugat conducerea școlii să ia măsuri, mai ales în această perioadă, pentru a se evita astfel de incidente în rândul elevelor”, a precizat Viorel Stan, șeful ISJ Neamț, după cum relatează roman24.ro.
Cele două eleve erau colege în clasa a VII-a și se pare că fapta s-a produs dintr-o joacă prostească.
Fetița înjunghiată a fost transportată la CPU al Spitalul de Urgență din Roman.
„În cursul acestei după-amiezi a fost adusă cu ambulanța la Centrul de Primire Urgențe o fetiță în vârstă de 13 ani, elevă la o școală din municipiul Roman, care prezenta o plagă abdominală prin înjunghiere de 2-3 cm. Primele îngrijiri i-au fost asigurate la CPU, după care a fost transportată la Secția Chirurgie pentru a se stabili profunzimea plăgii și starea organelor abdominale. Starea pacientei este acum stabilă. A fost anunțată Poliția pentru a stabili conjunctura în care s-a întâmplat înjunghierea”, a precizat medicul Oana Onu, director medical al Spitalului de Urgență din Roman.
Sursa: roman24.ro
Romanul Financiar

Caz socant! Elevă înjunghiată la scoală

Caz socant! Elevă înjunghiată la scoală

• o fată de 13 ani a fost înjunghiată în burtă de o colegă • responsabilii din învătămînt cataloghează incidentul drept o... joacă • victima a ajuns pe masa de operatie • Politia a intrat pe fir si a deschis o anchetă •

Un conflict socant si sîngeros a avut loc ieri, 21 decembrie, la amiază, între două eleve de la Scoala nr. 5 Alexandru Ioan Cuza din Roman, caz petrecut chiar în perimetrul institutiei de învătămînt, în urma acestuia una dintre elevele implicate ajungînd la spital cu o plagă tăiată la burtă, produsă cel mai probabil cu un obiect ascutit, foarfece sau chiar cutit. Victima, care sîngera destul de puternic, a fost preluată de la scoală de o ambulantă si transportată la Spitalul Municipal Roman, unde medicii de gardă au decis să o ducă în sala de operatii, pentru investigarea amănuntită a leziunii. Totul s-a petrecut cu doar două zile înainte de vacanta de iarnă, într-o perioadă în care, de regulă, toată lumea este mai mult cu gîndul la sărbători decît la eventualele conflicte. Cazul de la Scoala Nr. 5 ridică din nou multe semne de întrebare asupra sigurantei elevilor si face obiectul unor anchete. Una dintre investigatii este cea internă, o alta va fi făcută la nivelul Inspectoratului Scolar al Judetului Neamt, iar în alta a intrat imediat pe fir Politia Roman, în urma sesizării cazului la 112. „În cursul acestei după-amieze a fost adusă cu ambulanta la Centrul de Primire Urgente o fetită în vîrstă de 13 ani, elevă la o scoală din municipiul Roman, care prezenta o plagă abdominală prin înjunghiere de 2-3 centimetri. Primele îngrijiri i-au fost asigurate la Urgente, după care a fost transportată la Sectia chirurgie pentru a se stabili profunzimea plăgii si starea organelor abdominale. Starea pacientei este acum stabilă. A fost anuntată Politia, pentru a stabili conjunctura în care s-a întîmplat înjunghierea“, a precizat Oana Onu, director medical al Spitalului de Urgentă din Roman. Întîmplarea a fost confirmată de inspectorul scolar general al ISJ Neamt, profesorul Viorel Stan, dar minimalizată de preotul Viorel Maxim, directorul unitătii scolare în care s-a petrecut incidentul. „A fost un incident nefericit, care a pornit de la o joacă, între două fetite. Cazul este monitorizat de noi. Ne-am asigurat că totul este în regulă în ceea ce priveste starea de sănătate a celor două adolescente. Am rugat conducerea scolii să ia măsuri, mai ales în această perioadă, pentru a se evita astfel de incidente în rîndul elevelor“, a precizat inspectorul scolar general Viorel Stan. Seful ISJ a mai declarat că cele două copile era eleve în clasa a VII-a si că incidentul a pornit dintr-o joacă prostească si nedorită. Avînd în vedere că această agresiune s-a petrecut după orele amiezei, ieri, în momentul documentării, ancheta politistilor era, încă, în plină desfăsurare. Inspector Elena Bulgărea, purtător de cuvînt al Inspectoratului de Politie al Judetului Neamt, a confirmat existenta unui conflict între două eleve ale institutiei de învătămînt mentionate. Aceasta nu a mentionat, însă, ce armă albă a fost folosită în comiterea actului de violentă. „Cazul de agresiune a fost sesizat la 112 si au fost demarate investigatiile specifice. În prezent, colegii nostri efectuează în continuare cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care
s-a petrecut acest conflict între două eleve. În functie de ceea ce vor stabili medicii legisti vor fi luate măsurile de rigoare; la acest moment nu ne putem pronunta“, a precizat purtătorul de cuvînt al IPJ Neamt.

Articol afisat de 576 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(F. ORDEAN, T. CIOBOTARU)

luni, 12 decembrie 2016

Voiau să conducă țara și nici nu erau în stare să își dea seama unde sunt din punct de vedere electoral

Atâta infatuare cât am văzut la liberalii din Neamț în aceasta campanie electorală nu am mai văzut la nici un alt partid politic niciodată. Țapu pe la Piatra-Neamt rupea sacoul de pe el cu anticipări de procente de 2-3 ori mai mari decât a obținut în realitate, iar Leoreanu la Roman spunea că va scrie istorie și se lăuda că va scoate de 3-4 ori mai mult decât a scos. Cozmanciuc, mare stareț la PNL Neamț, nici nu mai spunem ce avioane avea în cap.
Problema nu este că șefii liberali au bătut câmpii prin conferințele de presă, că așa e în campanie, ci că și-au demobilizat propriul partid și, mai mult de atât, nu au scos din buzunar câțiva bănuți să facă o cercetare sociologică la începutul campaniei să vadă pe unde stau ca să nu prindă fluturi toată campania.
Deci ce pretenții să avem ca liberalii din Neamț să ne reprezinte în Parlament și să facă ceva bun pentru noi dacă ei, sarmanii, nici pentru propriul lor partid nu sunt în stare să facă o previziune. Ce să nu mai vorbim la liberali de viziune politică, planuri de viitor, anticipări pentru linii de dezvoltare economică, poziționări de politici publice naționale și internaționale când ei, vai de steaua lor, nu pot anticipa ce li se întâmplă chiar lor și au ținut și crescut pe lângă ei doar nonvalori care stiu doar sa factureze fără sa tragă de mânecă pe cel care plătește atunci când greșește.
N-ai vazut așa atmosferă de degajare electorală cum a fost la PNL Neamț în această campanie. Ziceai că ori sunt fumați toți, ori au o combinație cu serviciile și primesc prin magie 40 de procente la urne. Atâta inconștiență nu poate fi decât rezultatul unei incompetențe, dublată de o infatuare gravă. Mai ales că PNL este singurul partid politic care are oameni pregătiți ce ar fi putut face o cercetare sociologică la un preț de cinci ori mai mic decât prețul pieței, ca să nu mai vorbim de încrederea într-o cercetare sociologică făcuta chiar din interiorul propriului partid.
Varză totală la PNL.
I.R.

Primarul Romanului, însuși Leoreanu, dă mesaje ciudate pe facebook

Tulburat de palma electorală luată peste cap de la romașcani, Leoreanu, primarul Romanului, cel care s-a sfătuit cu duhovnicul să se facă parlamentar, nu prea știe ce să le spună acum romașcanilor. Din postarea lui noi înțelegem că vrea să spună faptul că brusc s-a răzgândit și nu se mai duce în parlament să facă legi frumoase, ci rămâne la primărie unde e cașcavalul mai gros.
Dragi romaşcani, vă mulţumesc! leoreanul-omulVă mulţumesc pentru că iubim la fel de mult acest oraş, pentru care luptăm şi ne dorim mereu mai mult şi mai bine! Vă mulţumesc pentru răbdare, înţelegere şi încrederea că împreună putem sta demni şi cu pieptul în faţă! Vă mulţumesc pentru că înţelegem valorile reale ale vieţii şi pentru că ne zbatem cu putere pentru ele! Vă mulţumesc pentru că aveţi încredere în mine, în noi şi în drumul pe care am pornit cu speranţă! Vă mulţumesc pentru tot ceea ce am realizat ÎMPREUNĂ! Vă mulţumesc pentru tot, mă înclin şi mă oblig să fiu şi mai departe omul pe care Romanul îl merită!
După cum se vede, marele Leoreanu nu mai merge ”înainte” nu o mai arde cu ”liberalismul”, ”parlamentul” și cele sfinte, dar de apărut tot ca Iisus apare.
leoreanu
I.R.

Marea familie romașcană s-a întors cu spatele la Leoreanu

Într-o mare criză de aroganță politică, primarul Laurențiu Leoreanu a crezut că romașcanii pun botul la infinit la vrăjeala lui de semizeu electoral. leoreanu-mincinosRezultatul a fost pierderea jenantă a alegerilor la Roman, deși a avut de partea lui toate atuurile, începând de la presă până la oameni în secțiile de votare.
Nici nu mai intrăm în detalii să vă spunem unde a greșit Leoreanu, edilul care le știe pe toate pe acest pământ, ci doar vă spunem că dacă nu renunță la deputăție și să își vadă de primărie, cariera lui politică se va termina cu acest mandat deoarece trendul e clar iar la alegerile anticipate ce vor urma la primăria Romanului nu va mai lua PNL primar nici să stea în cap.
Acum vom vedea dacă lui Laurențiu Leoreanu i-a păsat vreodată cu adevărat de Roman deoarece în parlament nu se duce decât ca să-i fie lui bine, căci e clar că PNL nu intră la guvernare, deci vrăjelile cu mersul lui în parlament ca să fie la guvernare nu mai sunt valabile.
Dacă Laurențiu Leoreanu ține puțin la Roman și la ce a construit acolo până acum, va refuza funcția de deputat și va rămâne primar. Dacă nu, înseamnă că tot ce a spus el până acum au fost doar vorbe goale.
I.R.



vineri, 9 decembrie 2016

Eu cu cine votez?


vot
Eu cu cine votez? O întrebare cu un răspuns foarte greu de dat în aceste vremuri în care niciun partid nu mai are nicio linie doctrinară coerentă. Cei de stânga iau măsuri de dreapta, cei de dreapta propun măsuri de stânga, iar cei de centru caută câte un diavol politic căruia să-și vândă sufletul electoral.
În 2012 am îndemnat cititorii noștri să îl voteze la primărie pe Cătălin Drăgușanu pentru că se lupta cu PDL-ul și acum, ce să vezi, a devenit coleg cu PDL-iștii. Apoi l-am susținut pe Ponta și am ajuns să cerem public demisia lui înainte cu mult timp ca el să demisioneze. Cam de fiecare dată când am susținut asumat câte o persoană s-a dovedit a fi câte o dezamăgire.
De data aceasta, la alegerile parlamentare nu mai susținem clar pe nimeni, ci doar ne permitem să ne păstrăm linia alti-PDL. Avem o mulțime de partide, avem independenți, avem de toate, iar dacă nu vă place de niciunul puteți merge să vă anulați votul că dacă nu îl anulați ar putea fi folosit de cineva care poate frauda. Vă rog să mă credeți pe cuvânt, pentru că am asistat la acest tip de furt la o secție de vot din Roman când a ieșit primar Leoreanu și erau implicați în fraudarea alegerilor toți cei din secție, de la toate partidele, cu susținerea autorităților puse să vegheze la corectitudinea alegerilor.
Este important să mergeți și să votați, dar nu privind înainte ca oile la promisiunile unora sau altora, ci înapoi la ce au facut unii și alții, iar dacă nu vă place nimic votați-i pe toți si anulați astfel buletinul de vot.
Iosub Robert

PNL ordonă electoratului să-l voteze!


liberali
Ca sa nu avem discuții iar cu postacii liberali, deschidem articolul cu „PSD: comuniști, Iliescu: mineriade, FSN: distrus industria, manipulare, Dragnea: penal, Ponta: plagiator”.
Așa… Acum să trecem la liberali.
Am văzut o promovare electorală a PNL Neamț unde nemțenilor li se spune „Mergi la vot”și ”Pune ștampila”. Oare de ce nu pot folosi liberalii expresii de genul „te rog”, „vă rugăm”, „ajutați-ne”, „dacă credeți”, ”dreptul tău”, ”tu decizi” etc. Oare este așa de greu să spui alegătorului „te rog frumos”?
Toată ziua liberalii vorbesc de comuniștii de la PSD și când colo chiar ei sar imperativ cu mesajul de parcă dau ordine electoratului. Normal ar fi ca ei și cei de la alte partide să se roage, să convingă, să emoționeze, nu să dea ordine. Măcar în campanie ar trebui să lase aroganța asta de stapâni la o parte…
Dacă vedeam astfel de mesaje la social democrați, la UDMR, sau la băieții aceia care vorbesc de Vlad Țepeș nu era nimic ieșit din comun, dar chiar PNL-ul să se apuce să ordone electoratului să-i voteze ? Asta e ori disperare, ori aroganță.
I.R.

miercuri, 7 decembrie 2016

Primarul de Roman, Laurențiu Leoreanu, candidează pentru că așa a fost sfătuit de slujitorul lui Dumnezeu… Bă, mă lași!?

Într-o scrisoare adresată cetățenilor din orașul Roman, actualul primar Laurențiu Leoreanu se scuzvoteaza-pnlă că renunță la calitatea de primar pentru cea de parmanetar, spunând că a luat această decizie după ce s-a consultat cu ”duhovnicul” său. Adică un preot i-a zis să se ducă în Parlament ca să facă bine enoriașilor. Chiar mă întrebam tot timpul cum de domnul primar de Roman, care exagerează cu cultul personalității, nu l-a băgat încă pe Dumnezeu în propaganda sa, dar iată că în sfârșit Dumnezeu îi îndrumă cariera politică prin slujitorul, recte duhovnicul primarului.
Nu știu care este coeficientul de inteligență al romașcanilor ca să se lase impresionați de astfel de scrisori, dar știu că Dumnezeu nu poate să aibă vreo treabă cu campaniile electorale din Neamț, niște activități politice necurate, care sunt eminamente perverse, înșelătoare, mincinoase și păcătoase.
Să induci subliminal ideea că te trimite în Parlamenul României însuși Dumnezeu prin vocea duhovnicului tău e deja prea mult, ca să nu mai vorbim de ipocrizia totală din partea unui liberal care susține prin doctrină statul laic să vorbească de duhovnici atunci când ia decizii politice.
I.R.

No comment!!!

Inainte de alegerile locale, in plina campanie electorala, postam urmatoarea preluare de pe Facebook:

LAURENŢIU LEOREANU A CĂLCAT PE CADAVRE PENTRU A AJUNGE POLITICIAN SI APOI PRIMAR
<<<<<<<<<<<<<<DISTRUBUIE >>>>>>>>>>>>>
Dan Laurențiu Leoreanu (n. 5 august 1965, Roman) este un polician român, de profesie profesor de matematică, primar al municipiului Roman. A început politica la PSD unde a primit un loc călduţ la Colegiul Miron Costin apoi din cauza băuturii, un accident în zona centrală cu "maşina lui Ceauşescu" îl aduce în dizgraţia şefilor PSD.Cochetează pe ascuns cu Stolojan pentru a prelua în 2007 frâiele PLD Roman atrăgând cu el pe Oana Bulai, Aldo Pellegrinii (cumătru), Bogdan Corcodel (îi cără geanta).La centru în scurt timp PD şi PLD fuzionează iar la Roman Leoreanu se milogeşte de Pinalty să îl pună şef peste noul PDL Roman.Îl înlătură pe adevăratul lider de atunci Danaila - fost subprefect şi ajunge în scurt timp, săgeata lui Pinalty la Roman. Faptul că fostul PD era majoritar format din profesori romaşcani le-a fost greu să accepte un lider impus dar timpul l-a avantajat pe Leoreanu. Nu performeaza în fata USL -ului în 2012 , candidează din partea APEL la locale şi îi păcăleşte încă odată pe romaşcani, neavând vreun candidat puternic având şi presa locală în totalitate alături.La parlamentare o susţine pe Elena Udrea din partea ARD care pleaca in parlament de pe locul doi dupa ce o batuse clar USL-UL in fieful Leorean ,pentru că mai apoi împreună să treacă la Miscarea Populară până cand Elena ajunge la puşcărie. Leoreanu morcovit denunţa tot la DNA şi trece la PNL unde îl linseaza pe Cazan care era proaspăt ales copreşedinte PDL impunând la centru că vine in PNL doar dacă este lider local şi angajamentul ca va susţine PNL în toate comunele din Neamţ precum şi pe deputatul ieşean Mugur Cozmanciuc la funcţia de Preşedinte Consiliu Judeţean Neamţ.
Marturisesc ca ceea ce scrie aici nu-mi apartine si, vorba aceea :"Minciuna cumpar, minciuna vand!". Si totusi ceva din zona intuitiei feminine imi spune ca ceva-ceva tot este adevarat. Dar voi reveni la ideea asta.
 Nu a trecut mult timp, poate cateva ore, si cineva a umblat la "sentiment", cum ca nu ar fi frumos sa spun asemenea gogomanii si neadevaruri despre o persoana care a lucrat multi ani cu mama in invatamant, drept urmare, ca o dovada de prea mult bun simt din partea mea am sters postarea distribuita in retea.
Vine ziua alegerilor. Nu se incheie votarea si apare in aceeasi retea de socializare urmatoarea stire dintr-o publicatie locala:

Marea familie romașcană se pregătește pentru încă patru ani de întuneric cu Leoreanu

În calitate de administrator a mai multor publicații din Neamț, Bacău și Harghita, am căderea să pot face comparații între modurile în care sunt conduse comunitățile de către primari și mai ales pot să îmi exprim o opinie avizată despre cum încearcă unii primari să își prostească alegătorii.
De departe, în topul meu cu primari care păcălesc eficient comunitatea, este Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman. Cu o presă aproape în genunchi, acest oraș este ținut în frâu de un primar care știe foarte bine tabla înmulțirii, adică împarte la cine trebuie și are cunoștințe avansate de mecanică, adică unge pe cine trebuie.
Deși nu prea ai unde să te distrezi, unde să mergi la un teatru sau la un eveniment cultural serios, unde să te plimbi în siguranță măcar cu o bicicletă, electoratul zice că e frumos cu actualul primar. Deși prețurile la utilități sunt ucigătoare, locurile de muncă plătite execrabil și resursele orașului manipulate de un grup restrâns de interese, electoratul zice că primarul face bine ce face. Deși nu se mai ridică niciun un lider, nicio somitate, nici măcar un mare talent și societatea este total plafonată, electoratul romașcan zice că e bine.
Ce a făcut acest primar cu media locală și nivelul la care a ridicat cultul personalității este ceva de studiat și de speriat în același timp. Mă uit la ce se întâmplă în Roman și fără nicio intenție de a jigni romașcani constat ca acest oraș a ajuns ca o comună de munte din Harghita, unde nimeni nu știe românește și nu poate urmări ce se întâmplă în restul țării iar faptul că le curge apa la robinet este o realizare atât de mare încât primarul de acolo rămâne primar pe viață.
Fără nicio discuție Leoreanu va rămâne primar încă un mandat deoarece romașcanii parcă au intrat cu totul în întuneric și se bucură de realizările absolut penibile ale acestui edil în comparație cu alții care au trecut pe la conducerea orașului.
Pentru a aprinde puțin lumina pentru romașcani le amintim că ultima administrație comunista a orașului a raportat în ultimul mandat, înainte de a veni revoluția, că au creat 3.000 locuri de muncă și au construit pentru noii angajați câteva zeci de blocuri. Tot ultima primărie comunistă din ’89 se laudă la Roman cu ZERO șomeri și exporturi lunare de câteva milioane de dolari.
Nu pot înțelege nici în ruptul capului cum un oraș poate vota un primar care a dovedit că nu poate să facă nici măcar 5% din ce făcea un primar în aceeași localitate acum 30 de ani, dar dacă romașcanii aleg să mai stea pe întuneric încă patru ani … e alegerea lor.
În final nu pot să remarc că din zecile de primării în care am călcat, cea de la Roman m-a speriat prin nivelul la care este ridicat cultul personalității pe culoarul ce duce la biroul primarului. Dacă romașcanii încă sunt în beznă și consideră că e normal așa ceva, pentru restul oamenilor vă prezentăm culoarul ce duce la biroul primarului Laurențiu Leoreanu … comuniștii erau mici copii …

Trecem peste asta, previziunile s-au adeverit. Felicitari celor alesi in functie. E meritul lor. Si al nostru, al tuturora.

luni, 5 decembrie 2016

Votati „Licuriciul”

Dragi papagali,
acesta e un mesaj pentru voi, cei care va pregatiti sa-l votati, inca o data, pe Basescu.  In 2004, el era „raul cel mai mic”. Era „un fost comunist” dar era simpatic. A trecut apoi la socialisti. Pe urma la populari. Acum la nationalisti.  E consecvent.  In 2009, l-ati votat, din nou, pentru ca era simpatic. Arunca sticle de sampanie, dansa cu poporul si cu Bercea Mondialu’.  L-ati apreciat pentru ca se tinea de cuvant. A spus ca-si va da demisia in 5 minute si si-a respectat cuvantul. V-a promis ca „o sa traiti bine” si asa a fost; v-a taiat salariile. Voi insa, pe buna dreptate, il iubiti in continuare.
Acum vrea sa va elibereze de „Sistem”. Dar nu el a creat „Sistemul”?  Cine a adus-o pe Macovei, cine i-a numit pe Morar, Livia Stanciu? Cine l-a folosit pe generalul Burian de la SPP? Si pe alti generali, fie vorba intre noi…Cine v-a adus MCV-ul in tara? Cine a inventat Axa Bucuresti-Londra-Washington si acum il injura pe ambasadorul american? Cine a vrut sa vi-l dea, ca premier, pe Liviu Negoita sau pe consilierul Croitoru?
N-a reusit  intrarea in Schengen. Nu a reusit eliminarea vizelor pentru SUA.  In schimb, in mandatul lui, Romania s-a ocupat temeinic de adversarii politici. Tara a fost izolata, mergand pe pilotul automat de la Bruxelles si avand, ca directiva, „Licuriciul cel Mare”.
E adevarat, e bun la gargara, la scandal, la barfa de televizor, la jigniri. E unul „de-al nostru”. Asa „modernizam” Romania. Innoim clasa politica cu Basescu. Alegem un tanar „frumos si liber”. Luptam cu Basescu impotriva celor care au distrus Romania, sub conducerea lui, in ultimul deceniu!  Veti spune, poate, ca cei zece ani de mandat prezidential ai lui Basescu au insemnat o paranteza de istorie si ca,  nu-i nimic, suntem tineri, ne putem permite. Asa o fi…
Acum, el vrea sa-i dati o strapontina in Parlament. Concluzia mea, dragi papagali, e ca-n bancul cu iepurasul – inteleg ca va place. Succes in alegeri!

Oamenii regimului portocaliu construiesc pe bani grei România tehnocraţilor

Autor: Ion Alexandru 05 Dec 2016 - 11:21
În plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare care vor avea loc  pe 11 decembrie, Compania Națională de Investiții, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, condus de vicepremierul tehnocrat Vasile Dîncu, a atribuit un contract, în valoare de 3,5 milioane de euro, unei companii apropiate fostei guvernări PDL şi fostului primar “portocaliu” din Botoșani, Cătălin Flutur. Contractul vizează lucrări de proiectare pentru spitalul municipal din Botoșani, compania desemnată să execute aceste lucrări fiind cea condusă de afaceristul Victor Mihalachi, cunoscut opiniei publice ca fiind patronul echipei de fotbal FCM Dorohoi. Firma acestuia a derulat, în mandatul Guvernului Boc, contracte pe bandă rulantă cu ministerul condus de Elena Udrea, dar și cu două structuri din subordinea acesteia – Compania Națională de Investiții și Agenția Națională pentru Locuințe.
Contractul atribuit de instituţia aflată în subordinea ministerului condus de vicepremierul tehnocrat a fost parafat, în timp ce Dîncu a ales să apară în public, alături de fostul șef al Guvernului PDL, Emil Boc, la Cluj-Napoca, unde cei doi au sărbătorit inaugurarea unui centru sportiv, jucând împreună tenis de masă.

CNI a ales procedura simplificată
La doar două luni de la instaurarea guvernului tehnocrat, la nivelul Companiei Naționale de Investiții, din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, a fost inițiat un proiect de achiziţie publică privind proiectarea și execuția unor lucrări pentru “obiectivul de investiții inclus în programul de construcții de interes public sau social «Subprogramul Unități Sanitare din Mediul Urban»”. Mai exact, CNI a demarat,  în data de 1 februarie 2016, procedurile de achiziție a acestor lucrări, în vederea construirii unui spital municipal de boli cronice și îngrijiri paleative, în Municipiul Botoșani. Procedura aleasă de tehnocrații lui Vasile Dîncu a fost una simplificată, a cererii de ofertă, având ca și criteriu de atribuire prețul cel mai scăzut.  Pentru asta, CNI a anunțat că este dispusă să cheltuie 14.767.120 de lei fără TVA.
Ceea ce părea un proiect urgent, având în vedere procedura simplificată autorizată pentru demararea acestei afaceri, s-a dovedit, în cele din urmă, ca fiind deloc urgent, deoarece contractul a fost încheiat abia în data de 29 noiembrie 2016. Ieri, Compania Națională de Investiții a publicat, pe SEAP, anunţul care atestă finalizarea negocierilor, precizând că, pentru acest proiect, s-au arătat interesate două companii de construcții. Prima se numește SC Construcții Unu SA din Iași, care a prezentat autorității contractante o ofertă de preț în valoare de 13.545.593,72 lei fără TVA. A doua companie se numeşte SC Victor Construct SRL Botoșani, care a cerut, pentru lucrările solicitate, suma de 12.845.700 de lei fără TVA (adică 3,5 milioane de euro cu TVA inclus). Aceasta din urmă a și fost declarată drept ofertă câștigătoare.

Constructorul “portocaliu” din nordul Moldovei
Victor Construct SRL din Botoșani este o companie despre care “Jurnalul Național” a publicat o amplă anchetă, anul trecut, referitoare la contractele înghițite de aceasta pe vremea când România era condusă de Traian Băsescu, iar în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, care are în  subordine Compania Națională de Investiții, se afla protejata acestuia, Elena Udrea.
Astfel, până în vara anului 2012, nordul Moldovei era controlat de două familii influente la nivelul Partidului Democrat Liberal. Judeţul Suceava şi Municipiul Botoşani, pe de o parte, erau conduse de fraţii Gheorghe şi Cătălin Flutur, în calitate de preşedinte de consiliu judeţean, respectiv de primar. Pe de altă parte, Municipiul Piatra-Neamţ s-a aflat sub talpa unui alt fost democrat-liberal, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti”, condamnat definitiv în dosarul “Microsoft 1”. La Bucureşti, un alt fost lider PDL, de la Vrancea, Jean Vraciu, a ocupat, pentru o perioadă, funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, din cadrul ministerului condus de Elena Udrea.
Această filieră a reprezentat, ani de zile, un adevărat robinet prin care contractele de construcţie de locuinţe ANL din cele patru judeţe au fost făcute „cadou” unor firme de partid, controlate de omul de afaceri botoşănean Victor Mihalachi, devenit şi el, în 2011, membru cu acte al fostului partid de guvernare.
Mihalachi este un prosper om de afaceri din nordul Moldovei. Potrivit ONRC, acesta controlează clubul de fotbal FCM Dorohoi, dar deţine sau a deţinut mai multe societăţi comerciale abonate la contractele pe bani publici. Una dintre aceste societăţi comerciale se numeşte Consproiect M SRL, firmă din acţionariatul căreia fac parte fraţii Victor şi Radu Mihalachi, precum şi soţia lui Victor, Luminiţa Mioara Mihalachi. Victor Mihalachi este acţionar, însă, în firma Victor Construct SRL, societate care deţine, de asemenea, acţiuni în SC Victor L.D.C. Imobiliare SRL şi la SC Cateris Trans SRL. Omul de afaceri Mihalachi deţine recordul contractelor încheiate cu ANL, pe vremea guvernării PDL, pentru construcţia de blocuri, din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Deja-vu: ANL a atribuit firmei contracte tot în campania electorală
Cele mai multe contracte au fost adjudecate în anul electoral 2009, când PDL strângea fonduri pentru finanţarea campaniei lui Traian Băsescu. Astfel, la 11 decembrie 2009, Victor Construct SRL a primit o lucrare privind construcţia de locuinţe pentru tineri în comuna Givrov, judeţul Neamţ, pentru care a încasat 2.083.681,7 lei. La 26 octombrie 2009, societatea a mai încasat de la ANL un contract în valoare de 8.915.270,6 lei pentru o lucrare similară în Municipiul Sibiu. Aceeași firmă a încheiat, la 29 octombrie 2009, un contract în valoare de 15.463.921,5 lei pentru construcţia unui bloc ANL în Bacău. În 26 octombrie, Victor Construct a primit un alt contract, de 4.616.840 lei, în vederea construirii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, în comuna Gorund, judeţul Harghita.
Firma lui Mihalachi a mai câștigat, de la ANL, în data de 28 decembrie 2009, o lucrare de 2.283.918,2 lei, în Municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava. ANL a încheiat, la 27 noiembrie 2009, un acord-cadru pentru realizarea, proiectarea și execuţia de locuinţe pentru tineri în Municipiul Botoșani, cu Victor Construct SRL și SC Nord Proiect SA, la o valoare de 11.757.408,6 lei. În 28 aprilie 2010, Victor Construct a mai încheiat cu ANL un contract în valoare de 7.206.726,7 lei, pentru construcţia de locuinţe în orașul Gura Humorului, judeţul Suceava, iar, în data de 3 martie 2010, împreună cu Nord Proiect SA, mai încheie un contract de 7.015.563,3 lei pentru o lucrare similară în Dorohoi, judeţul Botoșani. În aceeași zi, ambele firme ale lui Mihalachi, Victor Construct și Consproiect M SRL, au semnat cu ANL un contract de 9.372.009,2 lei pentru o altă lucrare în Municipiul Sibiu. Tot împreună, cele două firme au parafat, în 3 martie 2010, o afacere finanţată de ANL cu 5.572.975,9 lei, pentru o lucrare în Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita, dar și un contract de 8.117.660 lei pentru construirea de locuinţe pentru tineri în Alba Iulia.
  Sponsori ai campaniei prezidențiale din 2009
La data de 22 martie 2010, în cercul de afaceri derulate de Victor Mihalachi cu ANL a intrat societatea Lefter Construct SRL Focşani, firmă care, potrivit Monitorului Oficial, a sponsorizat campania electorală a lui Traian Băsescu din 2009, cu 15.000 lei. Societatea, împreună cu Coctor Construct, Star Construct Invest SRL Focşani, SC Arhiplus SRL Focşani şi Ţăpuşi Construct SRL Bucureşti, a adjudecat un contract de 7.026.950 lei pentru construirea unui bloc ANL în Odobeşti, judeţul Vrancea. În 1 aprilie 2010, Lefter Construct, Victor Construct şi Arhigrafic SRL au mai primit o lucrare de 6.515.479,6 lei pentru construirea unui bloc în Tecuci, judeţul Galaţi.
Victor Mihalachi, prin cele două firme ale sale, a mai încheiat cu ANL, la 14 decembrie 2011, un contract în valoare de 3.727.371,8 lei, pentru o lucrare în Bicaz, judeţul Neamţ, iar la 23 decembrie 2011 a mai primit o lucrare similară, în valoare de 4.185.651 lei, în Fălticeni, judeţul Suceava. Chiar şi după părăsirea puterii de către PDL, firmele lui Mihalachi au reuşit să mai încheie cu ANL, la data de 15 decembrie 2012, un contract de 4.306.455,5 lei, pentru o lucrare în Vatra Dornei, judeţul Suceava.

Relație de milioane de euro cu administrația Flutur
Relaţia apropiată a lui Victor Mihalachi cu primarul Botoşaniului, Cătălin Flutur, fratele lui Gheorghe Flutur, a fost sudată în ani, ca urmare a contractelor pe care firma Victor Construct le-a încheiat cu Primăria Botoşani sau cu diverse instituţii aflate în coordonare sau în colaborare cu aceasta. Aceeaşi relaţie a suferit un proces de extindere şi pe zona de influenţă a fratelui primarului Cătălin Flutur, în judeţul Suceava, „patronat” de către fostul ministru al Agriculturii şi vicepreşedinte al PDL, Gheorghe Flutur.
Astfel, în perioada iunie 2007 – august 2009, firma Victor Construct SRL primit contracte în valoare de 3.650.018,6 lei cu TVA pentru diverse lucrări, cum ar fi amenajarea Căminului Indagro din Botoșani, imobil aflat în programul de protecţie socială, amenajarea spaţiilor destinate comercializării cărnii și produselor din carne, dar și a halei pentru lactate, în Piaţa Centrală a orașului, sau amplasarea de utilităţi apă și canal pentru locuinţe destinate închirierii, finanţate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în cartierul Bucovina. Alte lucrări adjudecate de firma lui Mihalachi au vizat consolidarea și reparaţii capitale la sediul Primăriei Municipiului Botoșani sau modernizarea și reabilitarea zonelor de acces pietonale și a carosabilului, precum și executarea de lucrări de iluminat arhitectural pe raza Municipiului Botoșani. Acest ultim contract a fost parafat la data de 7 martie 2011, în condiţiile în care Victor Mihalachi s-a înscris în PDL la data de 25 februarie același an.

Dîncu joacă tenis de masă cu Emil Boc și îl laudă pe edilul din Cluj
Și aceasta nu este singura apropiere de ultimă oră a vicepremierului tehnocrat Vasile Dîncu față de personajele emblematice ale guvernării Băsescu. Vineri, Dîncu și Emil Boc au jucat, la Cluj-Napoca, popice și tenis de masă, cu ocazia inaugurării unui centru sportiv, a cărui construire s-a realizat printr-o finanțare de 20 de milioane de lei, asigurată de Compania Națională de Investiții. Baza, care în momentul de față este cel mai modern parc sportiv și de agrement din România, se află în cartierul clujean Gheorgheni și a fost construită pe locul unui fost cartodrom. Interesant este că Boc și Dîncu nu au mai tăiat tradiționala panglică, vicepremierul Guvernului Cioloș declarând chiar că este momentul ca acest gen de inaugurări să fie depășit, dar în schimb au testat împreună câteva dintre ofertele pe care baza sportivă le pune la dispoziția clujenilor. Mai precis, cei doi și-au încercat mâna pe o minge de popice și au jucat apoi câteva mingi la o masă de ping-pong. Laudele lui Dâncu la adresa lui Boc au fost făcute fără perdea: “Proiectul Primăriei Cluj-Napoca este unul excepțional, iar noi la Guvern nu putem finanța vise sau dorințe abstracte, ci proiecte foarte bune. Iar acesta este un exemplu de colaborare excepțională între Guvern și administrația locală”.

Victor Construct Botoșani a fost desemnată, în ultima săptămână din campania pentru parlamentare, să proiecteze și să construiască un spital la Botoșani. În 2009, aceeași firmă primea de la ANL contracte pe bandă rulantă pentru construcţia de locuințe pentru tineri.

Compania condusă de Victor Mihalachi a mai primit, de la stat, în ultimul an, doar o extensie a unui contract din 2012, pentru extinderea clădirii Tribunalului Covasna. Inițial, lucrările au costat 12 milioane de lei. Anul trecut, au fost suplimentate cu 256.000 lei, iar, în august 2016, cu încă 704.000 lei.
Citeşte mai multe despre:   emil boc

Presa din Roman a încasat peste 50 miliarde de lei din bani publici

A venit momentul ca cineva să spună romașcanilor adevărul !
O clonă făcută unei pagini de facebook ce ne aparține ne-a atras atenția și ne-a făcut să cercetăm și să vedem de ce suntem tratați ca niște dușmani de un personaj din presa romașcană. Personajul, căruia încă nu-i dăm numele, după ce a falsificat o pagină de facebook ca să pară ca și cum ar fi a noastră și a început să pupe în fund PNL-ul și pe Leoreanu ca romașcanii să creadă ca mesajele vin din partea ziarroman.ro, cu mult tupeu ne-a transmis ”Ziariștii din Piatra-Neamț își bagă nasul unde nu le fierbe oala… în Municipul Roman mai exact”.
Ca să fim sinceri, noi nu ne băgam nasul, ci doar îl criticam pe Leoreanu și nu am solicitat niciodată nici un leu municipalității Romașcane, cum o fac majoritatea din presa din presa-din-romanRoman care trăiesc din bani publici, dar dacă s-a gândit cineva din presa romașcană să îl pupe în fund pe Leoreanu și PNL-ul în numele nostru și tot ni s-a atras atenția că există o ”oală” chiar ne-am băgat nasul și … într-adevăr în ea clocotesc balauri. În ultimii 10 ani presa care informează ”marea familie romașcană” și arată în special lucrurile frumoase pe care le face Leoreanu și PNL, a halit din bani publici peste 50 miliarde lei vechi.
Cam scumpă presă asta romașcană. Nu? Câte nu se puteau face în Roman cu 50 miliarde. Ca să nu mai spunem că presa romașcană încasa miliardele și în același timp la spital nu erau medicamente, romașcanilor li se tăiau pensiile și salariile și lumea murea de foame. Chiar râdeam cum o jurnalistă din Roman se supărase pe Consiliul Județean că nu dă jumătate de miliard pentru un aparat de radiologie la spitalul romașcan, dar de la primăria din Roman zboară miliardele către presă de nu îți vine să crezi.
Această avere cu care a fost finanțată mare parte din presa romașcană ar trebui să facă subiectul unei anchete serioase din partea instituțiilor statului deoarece, oricât ai aduna ratingurile presei din Roman, o asemenea sumă din bani publici nu se justifică. E clar că unele ziare și televiziuni au fost efectiv finanțate integral din bani publici și folosite în scopuri politice.
Dar, dacă tot am fost provocați să ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala, hai să începem cu primăria Roman de unde au plecat spre presă în ultimi 10 ani aproximativ 13 miliarde lei vechi.
presa-roman
Încă nu am adăugat ce s-a încasat din bani publici acum, cu ocazia alegerilor, dar dacă tot am fost provocați de cineva din presa romașcană, cercetăm și revenim și cu aceste detalii și desigur cu restul sumelor până la 50 miliarde venite pe tot felul de proiecte, de la firme unde este acționară municipalitatea și alte instituții din Roman și județ. Iar când terminăm cu aceste 50 miliarde vă vom arăta alte miliarde din surse private să vadă toată lumea cum ziare și televiziuni din Roman au primit prin trafic de influență contracte de publicitate de la firme care nu aveau nicio nevoie de publicitate dar erau obligate politic sau administrativ să dea bani la presa de partid.
Cred ca a venit timpul ”să ne băgăm noi nasul” și să afle romașcanii, care de abia trăiesc de la o zi la alta, cât costă imaginea de paradis romașcan pe care o promovează presa din Roman.
Va urma …
Iosub Robert

luni, 28 noiembrie 2016

Cine este vinovat de isteria VACCINURILOR care ar provoca autism și de ce continuă nebunia

25 Noi 2016 - 16:51
Cine este vinovat de isteria VACCINURILOR care ar provoca autism și de ce continuă nebunia Andrew Wakefiel


În anul 1998, Andrew Wakefield împreună cu 12 alți medici, au publicat un în revista medicală The Lancet, un studiu care sugera că ar exista o legătură între vaccinul ROR și predispoziția copiilor la autism. În pofida faptului că studiul s-a ocupat de numai 12 cazuri, nu a existat un grup de control iar concluziile au fost de natură speculativă, popularitatea articolul a fost extrem de mare iar rata vaccinărilor a scăzut drastic.

Aproape imediat epidemiologii au efectuat alte studii care au infirmat legătura dintre vaccinarea ROR și autism. Unul din motivele pentru care unii au găsit că există o logică în legătura dintre vaccin și autism este că amândouă evenimentele survin la aceeași vârstă.
La relativ scurtă vreme după izbucnirea scandalului 10 din cei 12 coautori ai așa zisului studiu au retractat interpretarea. Cei 10 au spus la vremea respectivă că: ”nu a fost stabilită nicio legătură cazuală între vaccinul ROR și autism din cauza datelor insuficiente”. Revista Lancet a recunoscut că Wakefield nu a putut explica interesul financiar în acest caz, ca de pildă faptul că a fost finanțat de avocați angajați de părinți care dăduseră în judecată companii farmaceutice. 
The Lancet a retractat complet lucrarea in februarie 2010 și a admis că există câteva elemente în studiu care sunt incorecte. Wakefield împreună ceilalți colaboraroti au fost găsiți vinovați de violare a eticii (au efectuat analize invazive pe copii fără să obțină acordul autorităților) și interpretare eronată (au raportat că eșantioanele analizate au fost consecutive când de fapt au fost selective). Retractarea a fost publicată într-un paragraf anonim din revistă, din partea editorilor.

Episodul final al poveștii este scoaterea la lumină a fraudei deliberate a lui Wakefield de care se face vinovat (au fost alese date care conveneau cazului și au fost falsificate faptele). The British Medical Journal a publicat o serie de articole care au expus frauda, care pare să fi fost făcută pentru câștig financiar.

Ceea ce este îngrijorător este faptul că frauda a fost scoasă la lumină de o investigație jurnalistică și nu de vigilența autorităților. Cel care a scos la lumină frauda lui Wakefield este jurnalistul Brian Deer, de la Sunday Times, care a relatat despre falsa implicare a thiomesalului din vaccinuri și etiologia autismului.

Pe 28 ianuarie 2010, un tribunal statutar al GMC (organizația din Anglia echivalentă Colegiului Medicilor din România) compus din 5 membri a găsit dovezi pentru 36 de acuzații, inclusiv patru acuzații de abuz de încredere și 12 capete de acuzare care implică abuzul asupra copiilor cu probleme de dezvoltare. Tribunalul a decis că Wakefield a "eșuat în îndatoririle sale de consultant responsabil", a acționat atât împotriva intereselor pacienților săi cât și "necinstit și iresponsabil" în cercetarea publicată.
În pofida faptului că Wakefield a fost găsit vinovat pentru înșelarea opiniei publice cu studiul său fals și nu mai poate profesa ca medic, există organizații și fundații care îl susțin și finanțează.

Sursa: The MMR vaccine and autism: Sensation, refutation, retraction, and fraud

Cine este vinovat de isteria VACCINURILOR care ar provoca autism și de ce continuă nebunia

25 Noi 2016 - 16:51
Cine este vinovat de isteria VACCINURILOR care ar provoca autism și de ce continuă nebunia Andrew Wakefiel


În anul 1998, Andrew Wakefield împreună cu 12 alți medici, au publicat un în revista medicală The Lancet, un studiu care sugera că ar exista o legătură între vaccinul ROR și predispoziția copiilor la autism. În pofida faptului că studiul s-a ocupat de numai 12 cazuri, nu a existat un grup de control iar concluziile au fost de natură speculativă, popularitatea articolul a fost extrem de mare iar rata vaccinărilor a scăzut drastic.

Aproape imediat epidemiologii au efectuat alte studii care au infirmat legătura dintre vaccinarea ROR și autism. Unul din motivele pentru care unii au găsit că există o logică în legătura dintre vaccin și autism este că amândouă evenimentele survin la aceeași vârstă.
La relativ scurtă vreme după izbucnirea scandalului 10 din cei 12 coautori ai așa zisului studiu au retractat interpretarea. Cei 10 au spus la vremea respectivă că: ”nu a fost stabilită nicio legătură cazuală între vaccinul ROR și autism din cauza datelor insuficiente”. Revista Lancet a recunoscut că Wakefield nu a putut explica interesul financiar în acest caz, ca de pildă faptul că a fost finanțat de avocați angajați de părinți care dăduseră în judecată companii farmaceutice. 
The Lancet a retractat complet lucrarea in februarie 2010 și a admis că există câteva elemente în studiu care sunt incorecte. Wakefield împreună ceilalți colaboraroti au fost găsiți vinovați de violare a eticii (au efectuat analize invazive pe copii fără să obțină acordul autorităților) și interpretare eronată (au raportat că eșantioanele analizate au fost consecutive când de fapt au fost selective). Retractarea a fost publicată într-un paragraf anonim din revistă, din partea editorilor.

Episodul final al poveștii este scoaterea la lumină a fraudei deliberate a lui Wakefield de care se face vinovat (au fost alese date care conveneau cazului și au fost falsificate faptele). The British Medical Journal a publicat o serie de articole care au expus frauda, care pare să fi fost făcută pentru câștig financiar.

Ceea ce este îngrijorător este faptul că frauda a fost scoasă la lumină de o investigație jurnalistică și nu de vigilența autorităților. Cel care a scos la lumină frauda lui Wakefield este jurnalistul Brian Deer, de la Sunday Times, care a relatat despre falsa implicare a thiomesalului din vaccinuri și etiologia autismului.

Pe 28 ianuarie 2010, un tribunal statutar al GMC (organizația din Anglia echivalentă Colegiului Medicilor din România) compus din 5 membri a găsit dovezi pentru 36 de acuzații, inclusiv patru acuzații de abuz de încredere și 12 capete de acuzare care implică abuzul asupra copiilor cu probleme de dezvoltare. Tribunalul a decis că Wakefield a "eșuat în îndatoririle sale de consultant responsabil", a acționat atât împotriva intereselor pacienților săi cât și "necinstit și iresponsabil" în cercetarea publicată.
În pofida faptului că Wakefield a fost găsit vinovat pentru înșelarea opiniei publice cu studiul său fals și nu mai poate profesa ca medic, există organizații și fundații care îl susțin și finanțează.

Sursa: The MMR vaccine and autism: Sensation, refutation, retraction, and fraud

luni, 21 noiembrie 2016

Comunismul se reinventează la PNL Neamț

La lansarea candidaților PNL Neamț am văzut ce nici pe vremea PCR-ului nu se întâmpla. În sala unde s-a produs evenimentul, în mod strategic erau puși aplaudaci care au animat atmosfera pe parcursul discursului lui Laurențiu Leoreanu și de fiecare dată când se vorbea de el. Alina Gorghiu, Mugur Cozmanciuc și alți lideri PNL au părut niște nimeni în comparație cu edilul romașcan, având parte de maxim 50% din ovațiile și aplauzele de care s-a bucurat, în mod fals și aranjat cu animatori, primarul Laurențiu Leoreanu.
Pe vremea comuniștilor intensitatea aplauzelor la congrese era cam aceeași pentru toți care luau cuvântul, la PNL Neamț totul a fost dus la un alt nivel.
Probabil Leoreanu, izolat în propriul cult al personalității la Roman, a vrut să facă o demonstrație lui Gorghiu de cât de iubit este el și probabil această organizare cu animatori face parte din planul prin care Leoreanu vrea să pună mâna pe partid.
Acest mod de a anima o sală la o lansare de candidați este o rușine nu neapărat pentru PNL ci pentru orice partid și-ar permite să facă o asemenea mizerie. Am rămas oripilat să văd așa ceva tocmai la un partid de dreapta.
Nu am avut la dispoziție dotarea tehnică să putem filma toți cei 20-30 de animatori aduși pentru Leoreanu, dar unu tot am apucat să îl prindem în câteva imagini.



Municipiul Roman s-a angajat să-și reducă emisiile de CO2 cu până la 40% în următorii ani

Municipiul  Roman, alături de Alba Iulia, Focșani, Făgăraș și Roșiorii De Vede s-au angajat să ia măsuri pentru reducerea emisiilor de CO2 cu procente cuprinse între 20% și 40%, până în anul 2030, prin intermediul proiectului „Orașe Verzi – Regiuni Verzi”, a anunțat Terra Mileniul III (organizația implementează acest program)masini_buc_13751200
Potrivit sursei citate, orașele Roman, Alba Iulia, Focșani și Făgăraș și-au asumat ținta de reducere a GES (Gaze cu Efect de Seră) până în anul 2020, în timp ce Roșiorii de Vede până în 2030.
În ceea ce privește domeniile în care municipalitățile au identificat posibilități de reducere a emisiilor prin implementarea unor politici de eficiență energetică acestea sunt: clădirile municipale, clădirile rezidențiale, iluminatul public, flota de transport proprie, transportul public și transportul privat sau comercial.
Măsurile propuse țin de modernizarea și eficientizarea iluminatului public, îmbunătățirea și modernizarea flotei auto, reabilitarea termică a clădirilor, utilizarea surselor regenerabile de energie, lucrări de infrastructură pentru fluidizarea traficului, achiziția de mijloace de transport cu consumuri reduse de carburanți sau creșterea spațiilor verzi. La aceste măsuri se adaugă promovarea achizițiilor verzi, activități de sensibilizare și conștientizare în comunitate, activități de training și pregătire profesională în domeniul energiei”, notează organizația de mediu.
Municipiile care semnează Convenția Primarilor începând din 2015 trebuie să urmeze o procedură extinsă, în condițiile în care acest document a fost completat și cu cerințe de adaptare la schimbările climatice. Astfel, noua Convenție a Primarilor privind Clima și Energia presupune un angajament voluntar de reducere a emisiilor GES cu cel puțin 40%, până în 2030 și integrarea aspectelor privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice.
„Orașe Verzi – Regiuni Verzi (Green Cities – Green Regions)” a debutat în luna aprilie 2015 și se desfășoară la nivel național pe o perioadă de 24 de luni, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 277.565 de franci elvețieni, din care 28.116 franci elvețieni reprezintă contribuție proprie a partenerilor.

Cine urmează la tronul primăriei Roman ?

După ce a făcut capul mare familiei romașcane mesajul-primarului-laurentiu-leoreanu-in-ziua-alegerilor-dragi-romascani-sa-fim-alaturi-decu proiecte de mandat, actualul liberal fost PDL-ist și PSD-ist, Leoreanu Laurențiu, a zis că se duce la Parlament ceea ce înseamnă că toate planurile lui au fost vorbe în vânt.
Într-o țară civilizată odată cu plecarea la deputăție a primarului ar trebui să urmeze alegeri libere și democratice pentru alegerea unui nou primar dar, cum la Roman atmosfera este mai mult de regat decât de municipiu, succesor la tronul primăriei va trebui impus un om apropiat primarului actual și cât mai subordonat posibil. Cine va fi acesta chiar nu mai contează. Probabil un fost PDL-ist care acum zice că e liberal și s-a lepădat și de Băsescu și de Udrea.
Rămâne acum de văzut câți romașcani se vor lăsa din nou păcăliți de foști PDL-iști ascunși în PNL.


Leorenizarea Romanului

Am sunat azi la mai multe instituții și Leoreanu-primarpersoane mai mult sau mai puțin publice din Roman în încercarea de a mă lămuri cu o reclamație de abuz din partea poliției locale. Reclamația nu s-a confirmat, dar am rămas stupefiat recunoscând în limbajul multor subordonați ai primăriei Roman expresii copiate cuvânt cu cuvânt din discursul primarului Romanului, Laurențiu Leoreanu.
Nu știm ce incest lingvistic se petrece în ”marea familie romașcană” dar de la Ceaușescu încoace nu am mai întâlnit așa ceva. O fi el Leoreanu primarul secolului și idolul bugetarilor, dar dacă Leoreanu continuă în felul acesta nu va mai putea lăsa nimic moștenire că o să-i naționalizeze oamenii vila să o transforme în casă memorială.
Sursa ziarroman.ro

Demascarea minciunii PNL !

Dacă adunăm promisiunile PNL din toate județele ne dăm seama că liberalii sunt disperați și vor voturi cu orice preț. Dacă adunăm numai poveștile legate de șosele, vedem că pentru a se realiza ce spun liberalii e nevoie de tot bugetul României pe 5 ani și ar minte-pnltrebui să muncească, timp de 10 ani, doar la făcut străzi toată populația României, de la cel cu țâța în gură până la cel cu barba sură.
Promisiunile marca PNL se mai referă la parcuri industriale, aeroporturi, incubatoare de afaceri, sisteme de irigații, locuri de muncă, spitale, școli și multe alte lucruri pe care liberalii le promit cu disperare crezând că alegătorii pot fi prostiți la infinit. Mai concret spus, liberalii, adică foști PDL-iști, își propun să realizeze în mandatul viitor mai mult decât s-a realizat în ultimii 50 de ani în România, ceea ce e clar pentru toată lumea, chiar și pentru mincinoșii care promit, că este imposibil.
Liberalii cred că suntem atât de proști încât nu vedem dincolo de gardul localității unde trăim și nu ne vom întreba niciodată cum fac ei de promit investiții masive la toată lumea, din toate cele peste 300 de localități ale României. Este adevărat că la o primă vedere, local, dezideratele PNL-iștilor nu par nerealizabile dar adunând tot ce au promis în toată țara iese la iveala prosteala națională pe care liberalii încearcă să o facă.
Pentru a se realiza ce își propun liberalii să facă în mandatul viitor ar fi nevoie ca bugetul României să crească de 25 de ori, locurile de muncă să se înzecească și populația să se tripleze.
Domnilor de la PNL, sau mai bine zis domnilor PDL-iști, gata cu prosteala. Suntem în 2016 și ce faceți voi este un afront adus inteligenței alegătorilor.
Românii au acces la internet și alegătorii din Neamț văd ce promit liberalii din Alba, cei din Constanța văd ce promit liberalii din Timișoara și orice om normal la cap vede că promiteți să faceți într-un mandat mai mult decât a făcut Ceaușescu în 22 de ani de comunism când chiar se construia infrastructură în România.
Sursa www.ziartarguneamt.ro




Sorin Dumitru Cazan: „Românii au dreptul să-și simtă protejate integritatea fizică, familia și bunurile!”

Sorin Dumitru Cazan: „Românii au dreptul să-și simtă protejate integritatea fizică, familia și bunurile!”

poza stire sorin cazan infractionalitateRata infracționalității reprezintă o modalitate de a judeca nivelul de trai şi o grilă la care este supusă orice ţară. România se confruntă cu probleme serioase la acest capitol, lipsurile provenind din criza morală, dar fiind încurajate şi de criză economică şi de prăbuşirea nivelului de trai.
Partidul România Unită propune mobilizarea în jurul unor idealuri comune care înseamnă revenirea la o stare de normalitate.
Siguranţa cetăţenilor înseamnă ceva normal într-un stat civilizat, iar România trebuie să ia măsuri pentru normalizarea din acest punct de vedere.
Românii au dreptul să-şi simtă protejate integritatea fizică, familia şi bunurile. Tot ce înseamnă avut sau siguranţă personală trebuie puse sub protecţia reală, nu doar declarativă, a legii.
Proprietatea de orice fel, garantată prin Constituţie, trebuie asigurată în mod real.
Nivelul de trai al unei naţiuni nu se calculează doar în PIB-ul pe cap de locuitor, ci şi în siguranţa pe care o are orice cetăţean, indiferent de nivelul veniturilor, că rodul eforturilor sale nu îi vor fi spoliate.
România a devenit în ultimii ani o ţară cu probleme pentru cetăţeni în ceea ce priveşte siguranţa. Nimic nu loveşte mai mult în curajul unei naţiuni decât frica permanentă, nesiguranţa, teama și frica de a ieși pe stradă sau lipsă de siguranță pentru locuinţe, autovehicule sau alte bunuri.
Un stat normal nu poate permite cetăţenilor săi să trăiască în spaime de acest fel, pentru că acest gen de drame duc într-o singură direcție: disoluţia statului.
Investiţiile în ordinea şi siguranţa publică sunt necesare pentru ca românii să se simtă protejaţi. Statul le datorează cetățenilor săi acest lucru în contul taxelor şi impozitelor plătite de contribuabili.
Sorin Dumitru Cazan – candidat PRU Neamț pentru Camera Deputaților

duminică, 20 noiembrie 2016

De ce Laurenţiu Dan Leoreanu – candidat PNL pentru Camera Deputaţilor?

De ce Laurenţiu Dan Leoreanu – candidat PNL pentru Camera Deputaţilor?

poza stire leoreanuRomașcanii sunt în fața unei alegeri esențiale pentru dezvoltarea ulterioară a comunității lor – Alegerile Parlamentare 2016. Pentru ei și pentru întreaga zonă limitrofă, subiectul zilei este candidatura actualului primar al municipiului Roman – Laurențiu Dan Leoreanu – pentru un mandat de parlamentar în Camera Deputaților.
Deși a stârnit discuții aprinse, această candidatură este, fără doar și poate, cea mai mare șansă pe care o au cei din zonă în a trimite în Parlamentul României un reprezentant care a arătat, prin activitatea și succesul său la nivel local, faptul că înțelege perfect nevoile comunității pe care o reprezintă și că are dorința, capacitatea și pregătirea necesare pentru a aduce plusul de care era nevoie în continuarea proiectelor viabile pentru comunitate. Despre cine este Laurenţiu Leoreanu, ce a făcut şi cum a reușit să transforme Romanul nu vom vorbi aici, pentru că faptele sale vorbesc de la sine despre asta.
De ce este nevoie de acest pas şi prezenta lui Laurențiu Leoreanu, candidatul PNL, în Camera Deputaților? Răspunsul este simplu şi se separă pe două axe. poza stire leoreanu 2
În primul rând, aşa cum aminteam şi mai devreme, atât municipiul Roman, cât şi zona metropolitană care include comunele din zonă, au nevoie de un reprezentant în legislativul României care să înțeleagă nevoile profunde ale comunităților locale, nu doar superficial, privite dintr-un birou de partid, rupt de realitate. Apare nevoia de un om care a muncit în acest sistem, care este ancorat direct în problemele cetățenilor şi care este capabil să reprezinte corect aceste necesități. Este nevoie de un om care să înțeleagă primarii, problemele lor şi felul în care activitatea lor se desfășoară, pentru că ei sunt motorul României administrative profunde! La o analiză a listelor propuse de toate partidele, SINGURUL partid care are un astfel de nume pe liste – este PNL – Partidul Național Liberal, iar acel nume este: Laurenţiu Dan Leoreanu.
În al doilea rând, cel puțin la fel de important - Laurenţiu Dan Leoreanu, candidatul PNL, reprezintă șansa unei bune construcții a proiectului Roman 2020, cu efecte pe zona metropolitană în integritatea ei, în fața decidenților guvernamentali şi din legislativul României. Leoreanu devine astfel creator şi girant al acestui proiect, împreună cu echipa PNL - pentru municipiul Roman şi pentru zonă. Este esențial - aproape vital - ca oamenii care ne reprezintă la acel nivel să simtă şi să fie fervenți susținători ai acestui proiect, iar cine poate oferi acest interes mai mult decât inițiatorul proiectului Roman 2020?
Cu o echipă stabilă la nivel de municipiu, cu un proiect inițiat şi structurat – Roman 2020, cu un bagaj de experiență administrativă de necontestat, opțiunea Laurenţiu Dan Leoreanu şi PNL pentru Camera Deputaților apare ca una firească. Votăm astfel pentru comunitate, pentru construcție, pentru continuitate şi eficientă – PNL şi Laurenţiu Dan Leoreanu!
PNL Roman

Dan Manoliu: ”Sunt omul faptelor, nu al vorbelor!”

Dan Manoliu: ”Sunt omul faptelor, nu al vorbelor!”

poza stire electorala manoliu 1Consilier județean, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, coordonator de campanii și președinte de organizație municipală; acesta este, pe scurt, parcursul profesional din ultimii ani al lui Dan Manoliu, candidatul PSD Neamț pentru funcția de senator. Este unul dintre romașcanii care au o șansă de a ajunge în Parlament și spune că vrea să ajungă acolo pentru a face, nu pentru a spune.
Am fost mereu un om al faptelor, nu al vorbelor. De fiecare dată am preferat să spun că încerc și să rezolv o problemă, decât să promit și apoi să nu mă pot ține de cuvânt. Sunt multe lucruri pe care le-am făcut în toți acești ani de administrație publică, nu le pot enumera pe toate, de unele nici nu-mi mai amintesc. Ceea ce știu cert este că mereu am fost prezent în teritoriu, că am răspuns la telefon indiferent de oră și că, de fiecare dată, am încercat să găsesc o soluție”.poza stire electorala manoliu 2
În 2012, Dan Manoliu era consilier județean și a fost desemnat reprezentant al Consiliului Județean Neamț în Adunarea Generală a Acționarilor la Drupo SA.
Societatea se găsea într-un proces de restructurare din punct de vedere financiar și organizatoric. Atunci am venit cu mai multe soluții redresarea situației la Drupo SA. Am propus restructurarea personalului TESA și auxiliar, testarea personalului din punct de vedere profesional și inventarierea tuturor stocurilor de materiale. Datorită acestor măsuri, dar și a altora similare, la sfârșitului anului 2012 s-a reușit recuperarea unei părți importante din pierderea făcută de societate în perioada 2009 – 2010”.
În 2013, atribuțiile lui Dan Manoliu s-au extins, odată cu preluarea funcției de vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.
poza stire electorala manoliu 3Am avut mai multe servicii și direcții în subordine și m-am implicat activ în realizarea unor activități, am inițiat proiecte de hotărâre. În 2013 am fost inițiator al proiectului derulat cu fonduri europene ”Dezvoltarea infrastructurii turistice și dotarea Salvamont”, al asocierii cu județele Iași și Vaslui pentru o strategie comună de dezvoltare în zona Roman și pe Valea Siretului, am cerut alocarea a 500.000 de lei din bugetul județului pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din acea primăvară. În același an s-au finalizat lucrările la pilele podului de la Ion Creangă, la drumul de la Dămuc, la drumul Girov – Hanu Ancuței și s-au executat multe alte investiții”.
Parte din investiții și din proiecte au continuat și în anii următori, în baza unui plan multianual de acțiune.
În ultimii am asfaltat zeci de kilometri de drum județean și am crescut numărul nemțenilor care au acces la o cale de acces decentă. Sunt zeci de kilometri de drum care au fost întreținuți sau modernizați datorită unei bune organizări a personalului și unei bune gestionări a fondurilor. De asemenea, am monitorizat implementarea celor 7 proiecte europene derulate în județ. Poate cel mai provocator a fost Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Neamț.”
În 2015 au început să se vadă mai mult roadele activității din anii precedenți. poza stire electorala manoliu 4
După multe drumuri pe la ministere și agenții s-a dat o hotărâre de Guvern pentru aprobarea Planului de Management și a Regulamentului Parcului Național Ceahlău. Tot anul trecut am avut bucuria de a vedea că parte din proiecte europene sau cu fonduri de la bugetul de stat s-au finalizat și pot deservi scopului pentru care au fost construite. Mă refer la proiecte precum reabilitarea și modernizarea centrelor școlare și pentru educație incluzivă din județ, îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenții în situații de urgență în condiții de iarnă, Sistem informatic integrat pentru gestionarea activității și serviciilor de administrație publică din partea de nord a județului, programe de studii flexibile și competitive pentru IT&C și altele. Anul trecut am verificat toate traseele pe care circulă curse de transport persoane și au fost descoperite nereguli care au dus la amenzi de 152.000 de lei și propuneri de retragere a licenței de traseu pentru 7 operatori care activau pe 10 trasee. Pentru întreținerea și reparația drumurilor județene s-au alocat 9.828.000 de lei, în timp ce pentru modernizare s-au investit 19.000.000 de lei. Iar rezultatele cred că se văd în tot județul.”
După toți acești ani și multe proiecte reușite, Dan Manoliu vrea să reprezinte nemțenii în Parlamentul României.
Prin experiența acumulată în administrație, mai ales în ultimii trei ani și jumătate, pot face în continuare foarte multe pentru nemțenii mei, și din calitatea de parlamentar. Eu, întotdeauna, am fost un om al faptelor și mai puțin al vorbelor. Am rămas la fel. Am de gând să arăt că un parlamentar, pe lângă activitatea principală, prin prezența și insistența lui, prin oamenii de decizie la care are acces, prin posibilitatea de a participa la luarea unor decizii importante pentru țară, poate fi reprezentantul cetățenilor în legislativ, omul care lucrează pentru ei. Și mai este un lucru: am certitudinea că programul PSD este cel mai bun pentru nemțeni, pentru județ și pentru România. PSD a demonstrat deja că se ține de cuvânt și tot ceea ce a promis în 2012 a realizat, în proporție de 90%. Sper ca nemțenii să creadă într-un om al faptelor!”
Dan Manoliu – candidat PSD Neamț pentru Senatul României

Mugur Cozmaciuc: ”PSD trebuie să plece în istorie!”

Mugur Cozmaciuc: ”PSD trebuie să plece în istorie!”

poza stire pnl lansare 1Aproape 1000 de nemțeni au participat, sâmbătă, la evenimentul de lansare a candidaților PNL pentru alegerile parlamentare. Interesul mare al nemțenilor a fost justificat de prezența președintelui PNL Alina Gorghiu, aflată într-un turneu în regiune.
Doamna Gorghiu a fost însoțită de coordonatorul campaniei electorale a PNL, Gheorghe Falcă, de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur și de mai mulți lideri liberali din județele vecine.
Trebuie să schimbăm modul de a face politică și putem face acest lucru, dacă ținem cont de rețeta de succes liberală. Primul ingredient este echipa. Cea de la Neamț este compusă din oameni de excepție, de care trebuie să fiți mândri că vă vor reprezenta în Parlament. Nu pot să nu vă laud pe voi, nemțenilor, oamenii care au adus bucuria pe chipul tuturor, oamenii care au adus entuziasmul în Neamț și cei care vor da rezultatul potrivit, astfel încât PNL să se afle în centrul guvernării. Am nevoie, însă, să vă văd pe toți mobilizați: Piatra Neamț, Roman și celelalte orașe și comune din județ. Fiecare trebuie să aducă un plus. Pornim din 37 de procente la alegerile locale și vreau să văd cum PNL Neamț câștigă 40 de procente la generale, pentru că puteți”, a spus președintele PNL, Alina Gorghiu, în aplauzele participanților. poza stire pnl lansare 2
La rândul său liderul liberalilor nemțeni, Mugur Cozmaciuc a amintit că PNL înregistrat deja o serie de victorii importante împotriva PSD, dintre care, cea mai importantă este aceea de la prezidențalele din 2014 când reprezentantul PNL, Klaus Iohannis l-a învins la scor pe Victor Ponta:
Ceea ce facem noi astăzi aici nu vreau să fie noi pentru noi, ci noi pentru cei care sunt afară și așteaptă să ne voteze pe 11 decembrie de aceea noi, astăzi, trebuie să transmitem un mesaj. De aici, din Neamț, de aici din Moldova, PSD trebuie să plece în istorie. La fel cum au plecat în istorie Ion Iliescu și mineriada, așa și PSD-ul actual trebuie să rămână în istorie. Noi suntem cei care pot face acest lucru, suntem cei care trebuie să le spunem tuturor, fără frică: PSD-ul pică! Împreună am câștigat ceea ce avem, împreună putem câștiga, împreună trebuie să continuăm. noi, cei care candidăm, la fel ca și colegii noștri care sunt deja aleși – primari, consilieri locali și județeni – trebuie să fim garanții că ne vom respecta cuvântul și vom duce la îndeplinire tot ce ne-am propus”, a punctat președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc
poza stire pnl lansare 3Primarul Municipiului Roman, candidat la camera deputaților, a transmis un mesaj de unitate și de forță, soluția pentru ca PNL-ul să câștige alegerile generale , iar România să intre pe drumul dezvoltării.
Îmi doresc ca astăzi să încheiem cu tranziția care durează de aproape 30 de ani și să intram hotărâți pe drumul dezvoltări , iar noi, cei de aici, să fim garanții dezvoltării. Adversarii noști vin cu tot felul de mesaje subversive, încearcă să ne dezbine, dar nu vor reuși și asta pentru că suntem uniți, lucrăm drept, corect și cu onestitate și umăr lângă umăr vom învinge. Vor încerca mulți să vă spună că visul nostru nu e de actualitate, că obiectivele noastre nu se pot realiza, dar nu uitați că nimeni nu ne poate fura visul, mintea și inima. Merită să luptăm pentru obiectivul nostru indiferent de obstacolele pe care le întâlnim.
Suntem o forță, suntem puternici, suntem împreună și putem câștiga. PNL poate câștiga în Neamț. Eu cred că la aceste alegeri, diferența o va face Moldova. Aceste alegeri sunt o confirmare a ceea ce s-a întâmplat în vară. Am muncit, am luptat împreună și am câștigat, este timpul să confirmăm. Trebuie să facem din Roman și din Neamț o forță! Partidul Social Democrat trebuie împiedicat să ajungă la guvernare pentru că vremea PSD-ului și a nedreptăților a trecut! Dumnezeu să ne ajute! Roman înainte, Neamț înainte, Moldova înainte, România înainte, cu o guvernare PNL dreaptă, onestă și către cetățean”, a încheiat primarul Laurențiu Leoreanu.
Comunicat de presă al PNL Neamț

Laurențiu Leoreanu: „Oastea PNL să stea dreaptă, unită, umăr lângă umăr, frate lângă frate să învingem hidra!”

Laurențiu Leoreanu: „Oastea PNL să stea dreaptă, unită, umăr lângă umăr, frate lângă frate să învingem hidra!”

poza stire leoreanu hidraÎn prezența a peste 1.000 de liberali, PNL Neamț și-a lansat sâmbătă, 19 noiembrie, candidații la alegerile parlamentare. Evenimentul a avut loc de la ora 18:00 la cinematograful „Dacia Panoramic”.
Printre cei care au luat cuvântul au fost: Vlad Marcoci, Daniel Vasiliu, Dragoș Chitic, Gheorghe Flutur, Ioan Bălan, Gabriela Antipa, Cătălin Drăgușanu, Laurențiu Leoreanu, Eugen Țapu-Nazare, Gheorghe Falcă, Mugur Cozmanciuc și Alina Gorghiu.
În fața liberalilor nemțeni, Laurențiu Leoreanu, candidat pentru Camera Deputaților, din partea PNL Neamț, a rostit câteva vorbe, din suflet, admirate de către toți cei prezenți în sală.
„Oastea PNL să stea dreaptă, să stea unită, umăr lângă umăr, frate lângă frate să învingem hidra! Nu avem de ce ne teme! Să le spunem oamenilor adevărul în față!
Adversarii noști vin cu tot felul de mesaje subversive, încearcă să ne dezbine, dar nu vor reuși și asta pentru că suntem uniți, lucrăm drept, corect și cu onestitate și umăr lângă umăr vom învinge. Vor încerca mulți să vă spună că visul nostru nu e de actualitate, că obiectivele noastre nu se pot realiza, dar nu uitați că nimeni nu ne poate fura visul, mintea și inima. Merită să luptăm pentru obiectivul nostru indiferent de obstacolele pe care le întâlnim.
Am muncit, am luptat împreună și am câștigat, este timpul să confirmăm. Trebuie să facem din Roman și din Neamț o forță! Partidul Social Democrat trebuie împiedicat să ajungă la guvernare pentru că vremea PSD-ului și a nedreptăților a trecut! Dumnezeu să ne ajute! Roman înainte, Neamț înainte, Moldova înainte, România înainte, cu o guvernare PNL dreaptă, onestă și către cetățean”, a spus primarul Laurențiu Leoreanu.
Romanul Financiar