marți, 18 august 2015

***

Dictonul Divide et imperat este arhicunoscut. În cazul de faţă însă, medicii trebuie să se separe singuri de personalul medical cu studii medii. Asocierea cu Sanitas-ul este toxică. Iată câteva argumente:
- Sanitas-ul a funcţionat după un patern din care nu mai are cum să iasă: se prefac că declanşează o acţiune de protest la bună înţelegere cu ministrul iar acesta le acordă o mică creştere (prestabilită anterior, cu mult timp înainte) şi toată lumea este fericită. Acest sindicat este un partener al actualului guvern, are obiective proprii pe care şi le slujeşte şi probabil pe care le va atinge şi trebuie respectaţi pentru asta. Atât doar că obiectivele lor sunt antagonice cu cele ale medicilor, cel putin in acest moment:
o Nu stiu daca a sesizat cineva ca Ministrul Sanatatii a chemat la negocieri Sanitas-ul – care nu are un conflict de munca cu autoritatile fiind tocmai intr-o situatie anterior negociata – cresterea salariilor, la tot personalul cu 5%. A aparut situatia grupului de pe facebook si brusc au fost chemati la “negocieri” unde li s-a promis 10%, api 20% desi asistentele nu cerusera NIMIC! Pur si simplu Sanitas-ul joaca rol de pseudonegociator deoarece cu FM nu ai ce negocia. Nici nu trebuie negociat ceva! Ministerul Sanatatii are obligatia de a veni cu propuneri fata de o situatie pe care a generat-o singur, in timp. Abia dupa aia vom vedea daca exista vreun conflict – dar nu unul de natura sindicala pentru ca FB nu tine loc de sindicat!
o Sanitasul are interesul major că personalul medical să rămână bugetar. Statutul extrabugetar înseamnă automat pierderea statutului de lider de sindicat şi a puterii personale acestora.
o Spitalele trebuie să aibe în parte aceleaşi principii de funcţionare că regiile autonome. Personalul nu îşi primeşte banii de la buget (aceasta este percepţia actuală) ci de la un angajator care emite facturi către un terţ plătitor, la fel cum face şi medicul din ambulator sau medicul de familie (care nu sunt bugetari!). Paleta veniturilor trebuie să se lărgească (contracte cu asigurarile private, agenţi economici, venituri de la firmele de asig pt accidente, plăti directe de la pacienţi pentru anumite prestaţii). Numai că sindicatele nu prea mai au putere în astfel de regii. Mai bine fără sindicate decât cu rezultatele obţinute în ultimii 25 de ani!
o Raportul dintre veniturile medicilor şi cele ale asistentelor trebuie să fie cu totul altul decât cel din actuala lege a salarizării personalului medical. Sunt colegii noştrii, parte a echipei, dar lucrurile trebuie puse în matca lor normală.
o Medicii ar trebui să aibe curajul să cera răspicat scoaterea lor din prevederile legii unice a salarizării şi negocierea directă cu managementul spitalicesc a veniturilor, care să nu fie inferioare celor stabilite în legea salarizării pentru medicii care rămân să îşi desfăşoare activitatea ca bugetari (sănătate publică, etc). Medicii sunt vârful de lancie al spitalului iar diferenţierea de personalul de execuţie trebuie să se obiectivizeze şi în venituri.
- Daca medicii vor continua sa ceara salarii radical marite, una este sa te bati pentru 13500 de medici si alta pentru 250000 de cadre medicale, la gramada!
Asa ca, mai intii ar trebui afirmata transant decuplarea de Sanitas!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu