miercuri, 7 decembrie 2016

Primarul de Roman, Laurențiu Leoreanu, candidează pentru că așa a fost sfătuit de slujitorul lui Dumnezeu… Bă, mă lași!?

Într-o scrisoare adresată cetățenilor din orașul Roman, actualul primar Laurențiu Leoreanu se scuzvoteaza-pnlă că renunță la calitatea de primar pentru cea de parmanetar, spunând că a luat această decizie după ce s-a consultat cu ”duhovnicul” său. Adică un preot i-a zis să se ducă în Parlament ca să facă bine enoriașilor. Chiar mă întrebam tot timpul cum de domnul primar de Roman, care exagerează cu cultul personalității, nu l-a băgat încă pe Dumnezeu în propaganda sa, dar iată că în sfârșit Dumnezeu îi îndrumă cariera politică prin slujitorul, recte duhovnicul primarului.
Nu știu care este coeficientul de inteligență al romașcanilor ca să se lase impresionați de astfel de scrisori, dar știu că Dumnezeu nu poate să aibă vreo treabă cu campaniile electorale din Neamț, niște activități politice necurate, care sunt eminamente perverse, înșelătoare, mincinoase și păcătoase.
Să induci subliminal ideea că te trimite în Parlamenul României însuși Dumnezeu prin vocea duhovnicului tău e deja prea mult, ca să nu mai vorbim de ipocrizia totală din partea unui liberal care susține prin doctrină statul laic să vorbească de duhovnici atunci când ia decizii politice.
I.R.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu