Buna intrebare... Nu, nu rezolv mai nimic uneori. Ideal ar fi sa raspund la orice apel si sa iau problemele in piept. Sa spun: "Acum pur si simplu NU SE POATE!"...
Asta ar fi solutia politicoasa. Numai ca uneori politetea nu rezolva nimic. NIMIC! Pur si simplu raspunsurile la apeluri devin un soi de perpetuum mobile care poate duce la epuizare. E ca si cum nu se invata nimic din fiecare NU pe care il dam ca raspuns. Si aceasta abordare poate duce la epuizarea celui solicitat.
Ideal ar fi sa se invete ca uneori NU PUTEM RASPUNDE LA SOLICITARI. Ca poate suntem uneori ocupati cu altceva. Sau ca suntem deja epuizati si avem nevoie sa ne incarcam bateriile in liniste. Sau e chestie de politete fata de altcineva sa inchidem orice comunicare cu exteriorul atunci cand suntem ocupati.
Sa ma explic... Dupa cum am mai spus, a fost o perioada la inceputul activitatii mele ca medic cand obisnuiam sa raspund la orice apel. Adesea pozitiv. Pana cand intr-o convorbire cu seful ierarhic din acel moment (acceptasem sa fiu chemata din concediu), in care mi s-a vorbit extrem de politicos, a existat o "scapare": aflam ca eram SINGURUL MEDIC care raspunsesem la telefon. Deci se putea sa nu se raspunda la solicitari. Chiar si de catre medicul care in mod firesc ar fi putut raspunde in locul meu. Medic pe care il admir dintr-un anumit punct de vedere: a stiut sa se respecte, sa-si respecte interesele si sa nu cedeze usor. Ceea ce poate fi o dovada de demnitate umana.
Faptul ca eram obisnuita sa nu refuz nimic aproape ca m-a distrus. Mai precis m-a distrus alergatura contra cronometru, raspunderea la apel chiar in zilele si in timpul liber. Si asta in conditiile in care urgentele nu erau de viata si de moarte, iar problemele respective puteau fi rezolvate si in timpul cand eram in mod normal in activitate. Sau daca tot veneam din timpul meu liber macar sa fi rezolvat mai multe probleme odata.
Si mai este ceva: nu s-a invatat nici pana acum de catre ceilalti ca am si alte treburi de facut decat sa spun "DA, SA TRAITI!". Si sa raspund prompt la apeluri. Chiar daca intra in "fisa postului", in atributiile profesionale. In primul rand sa ma asigur ca am dreptul sa muncesc. Adica sa am autorizatia de munca valabila si pusa la punct. Iar pentru asta, repet, trebuie sa fac rost de anumite acte, inclusiv sa ma pun la punct cu toate informatiile aparute in domeniu si sa dovedesc asta. Iar asta cere timp si nu se rezolva stand intepenita in cabinet. Mai ales ca nu am in cabinet macar o parte din facilitatile necesare pentru a rezolva problemele macar intr-o anumita directie; asta s-ar rezolva macar in parte prin asigurarea accesului la internet si la informatii. Si este extrem de neplacut atunci cand in timpul cat sunt disponibila sa servesc pe oricine nu apare aproape nici o solicitare, iar cand plec de la cabinet si, mai rau, nu pot fi disponibila cu nici un chip, tocmai atunci au nevoie unii de mine. Si se isca cu scandal ca nu sunt disponibila cu nici un chip tocmai in acel moment.
Oare cum a trebuit sa ma simt atunci cand, mergand sa semnez niste fise de tabara necesare unui cadru didactic, intalnindu-ma cu persoana respectiva, mi s-a spus ca trebuie sa astept sa rezolv problema abia dupa ce persoana respectiva venea dupa sedinta de tratament cosmetic programata in prealabill? Timp in care eu stateam degeaba in cabinet iar doamna cu pricina isi intretinea lejer tenul, avand extrem de multa grija de propria persoana, cum e si normal.
Sa trecem peste asta. Si sa constatam ca uneori rezolvi macar putin, putin de tot, atunci cand nu raspunzi la solicitari. Dai un semnal de alarma. Care poate fi perceput ca atare. Sau nu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu