De 15 ani impliniti nu de mult lucrez ca medic scolar intr-un micut orasel de provincie. Orasel in care se poate trai bine, rezonabil si extrem de respectat daca s-ar dori... Numai ca... ca in orice orasel mic exista si lipsa de ocupatie pentru cei care asteapta o oferta generoasa "din afara". Si cum lipsa de ocupatie genereaza timp liber berechet si exces de plictiseala, se ajunge la barfa si sicanarea celor care se "ofera" sa fie victime, vrand-nevrand...
Nu m-am dat in laturi de la treaba. Am vrut sa muncesc si sa fiu de folos si de ajutor. Numai ca uneori nu e bine sa spui DA tot timpul. Trebuie sa mai stii sa mai spui si NU si NU SE POATE...
Sa fiu mai explicita. Sunt extrem de bucuroasa cand, mergand la servici, nu merg sa stau degeaba, asteptand sa am posibilitatea sa-mi fac treburile ce sunt de facut, pentru ca apoi, plecand acasa cu gandul de a ma odihni sau de a face alte treburi ce s-ar cere facute si rezolvate, ma striga cineva din urma sa ma intorc cum ca, chipurile, s-ar fi ivit rost de ceva treaba. Imi vine sa spun atunci: "Pai bine, oameni buni, cat am stat pe aici n-ati stiut ca aveti nevoie de mine?". Mi-e mai mare ciuda cand se intampla asta in plin concediu sau in apropierea acestuia, sau in ajunul vreunei sarbatori. Atunci, chipurile, apare cate cineva care se gandeste ca ar putea avea nevoie de tine sa-l ajuti la ceva treaba.
Nu au fost putine datile cand mi s-a cerut sa vin la cabinet sa comunic in scris ce vaccinari a facut in scoala cutare si cutare copil tocmai cand imi luasem concediu sau niscaiva zile libere ca recuperare a timpului liber pierdut pe la servici. Si imi era mai mare ciuda daca si conditiile meteo erau nefavorabile (caldura mare sau ger si ghetus pe drum) sau daca tocmai atunci nu eram in oras sau vroiam sa plec sau cand eram prinsa in treburi importante pentru mine.
Nu au fost putine datile cand unii isi cautau motiv de activitate perfect justificata pentru care aveau anume avantaje (salariu mai mare sau prioritate in obtinerea unui loc de munca mai bun), implicandu-ma si pe mine sa ii ajut cu prezenta si nu numai... Si fara nici un avantaj pentru mine. Absolut nici unul. Si in plus eram anuntata in ultimul moment sa ma prezint la locul cu pricina, extrem de insistent si fara nici un MULTUMESC ca rasplata macar pentru sufletelul meu tracasat.
Nu au fost putine datile cand mi se reprosa ca nu am fost suficient de prompta, desi in acele momente puteam avea altceva de facut si aproape nici o posibilitate sa fiu contactata. Ba chiar se refuza adesea sa se nteleaga ca imi pot rezerva dreptul de bun simt sa-mi inchid telefonul sau orice modalitate de comunicare si contact numai ca sa imi focalizez toata atentia unei anume persoane sau situatii.
Sa nu creada careva ca sta cineva de fundul meu sa-mi ofere informatii, cursuri, explicatii sau lamuriri dupa ce "evadez" din situatia in care trebuie sa stau eu de fundul altora fie si pentru a oferi o banala semnatura pe niste hartii, adesea fara a avea intreaga competenta de a-mi asuma intreaga raspundere pentru asta. Si pentru care nu se merita sa imi asum nici un risc...
Vor mai trece probabil inca 15-16 ani. Si voi iesi la pensie. Daca voi apuca sa prind acel moment in viata si cu sanatatea deplina, intreaga la trup si minte. Crede cineva ca isi va mai aminti vreodata vreun suflet de om de mine? Ca imi va sari cineva in ajutor, fie macar s ama sprijine, sa ma ridice sau sa-mi ofere un pahar cu apa sau o vorba buna? Nici vorba...
Si atunci de ce sa se merite efortul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu