Din ’90 încoace sistemul nostru de educație este sub asaltul continuu al schimbărilor, completărilor, experimentelor. Este o bătălie pe care școala pare să o piardă în ciuda eforturilor ei de mai produce pe ici pe acolo niște olimpici. Nu de puține ori chiar în paginile Contributors.ro intelectuali diverși au criticat din perspective diferite educația de la noi, care pregătește copiii pentru universitate, nu pentru viață. Școala nu dezvoltă nevoia de nedumerire, nu pune frână schizofreniei calculelor nesemnificative (vezi Solomon Marcus, „Cu ochii pe școală”) și ne îndepărtează, în loc să ne apropie, de valorile culturii naționale (vezi „Cadavrul din ghiozdan”, Cristina Tunegaru). O serie de studii au arătat că, în ciuda acestor avertismente și a valurilor de reformă din educație, conținutul învățării nu a fost semnificativ revizuit din perspectiva unei educații pentru diversitate, pentru stimularea gândirii critice, o educație care să ancoreze copiii de realitățile de azi ale lumii în care trăiesc[1].
Teme controversate dar punctuale precum predarea obligatorie a religiei în școli, a educației rutiere vs. educației sexuale (sau chiar a celei pentru abstinență, cum a fost de curând o propunere) incită discuții aprinse pro și contra în diverse medii. Poate ar trebui început… cu începutul. Să luăm la puricat manualele de școală primară și să le evaluăm serios din perspectiva tipului de cunoaștere legiferată de acestea. Care este versiunea oficială despre lume și viață livrată de aceste manuale? Ce fel de cunoaștere promovează învățământul primar de la noi, din ziua de azi? Este o cunoaștere racordată la realitățile secolului 21 în care copiii noștri trăiesc zi de zi? Este o cunoaștere proactivă – care încurajează și dezvoltă spiritul critic, luarea de atitudini? Este stimulată înțelegerea oamenilor de tot felul, cu propriile lor experiențe și culturi – inclusiv tineri și vârstnici, femei și bărbați, oameni din etnii diferite sau religii diferite?
Ca să îți răspunzi la asemenea întrebări, începi să analizezi poze, povestiri, exerciții, cromatica, universul material, limbajul, modelele de succes promovate. Este exact ceea ce a făcut, în perioada octombrie 2014 – mai 2015, o echipă de profesori și studenți din Departamentul de Sociologie și Masterul de Cercetare Avansată (Master of Sociological Research), Universitatea din București[2]. Au studiat detaliat, „sub lupă”, manuale școlare pentru clasele I – IV, încercând să contureze versiunea despre lume pe care acestea o livrează și implicit o legiferează drept cunoaștere oficială. Printr-o explorare care a inclus abecedare, manuale de educație civică și manuale de limba și literatura română, mergând din 1982 până în prezent, tinerii cercetători au schițat o hartă a „Țării Manualelor” urmărind cu precădere orientarea (sau amorțirea…) curiozității copiilor către cunoașterea și înțelegerea diversității oamenilor și către tehnologie.
Manualele de ciclu primar propun și legitimează, în ansamblu, o cunoaștere de tip conservator în care predomină mesaje anacronice, dihotomice, stereotipizante. Manualele eludează multe aspecte importante ale vieții reale în care copiii trăiesc (pentru exemplificări concrete, unele savuroase, vezi raportul și rezumatul, la http://researchmaster.ro/alice). Mai exact:
- Manualele sunt anacronice. Lumea manualelor școlare de ciclu primar este, la nivel de imagini și conținut, o lume a secolului al XIX-lea și al XX-lea. Deși România este puternic informatizată și conectată la tehnologiile moderne de comunicare, acestea sunt rar prezente în manualele școlare. Apar mai des, chiar și în manualele digitale, poze cu tabla de scris și cretă decât computere și videoproiectoare sau tablete. Fetele și femeile din manuale gătesc, cos și țes, bunicii spun povești… Întâlnim multe scene în timpuri și spații vagi, abstracte – în timp ce ancorarea în prezent este rară iar imaginarea viitorului este cvasi-absentă. Desigur, există diferențe între manuale, unele fiind mai bine ancorate în viața reală de azi – totuși, în ansamblu, copiii nu regăsesc în manualele școlare universul material și imaterial al timpurilor concrete în care trăiesc.
- Manualele abundă în stereotipuri și modele dihotomice: Manualele de ciclu primar utilizează excesiv stereotipizarea prezentând o realitate în alb vs. negru, bine vs. rău, feminin vs. masculin, tineri vs. vârstnici, etc. Personajele sunt puternic stereotipizate: bunicii sunt sedentari, au ochelari și nu aud bine; femeile sunt mai ales mame care pregătesc masa, învățătoare sau doctorițe – în timp ce bărbații apar într-o diversitate de meserii, dar prea puțin ca tați; oamenii sunt în general fie buni și frumoși (frumusețea fiind relevantă mai ales pentru femei), fie răi și urâți. Există foarte puține propuneri vizuale sau de conținut nonstereotip sau contrastereotip – menite să contribuie la dezvoltarea unei gândiri reflexive și critice legate de lumea reală în care cei mici trăiesc, o lume în permanentă schimbare, plină de nuanțe, contradicții și dileme morale.
- Manualele marginalizează sau chiar eludează teme de viață importante: dezvoltarea spiritului antreprenorial și a spiritului civic; dezvoltarea inteligenței emoționale sau a celei interculturale; educația pentru viața privată. Copiii află puține lucruri despre „alții” (mai ales despre cei de altă vârstă, etnie, religie sau naționalitate); ceea ce află este mai curând informație stereotip. Nu se spune mai nimic despre „alți” oameni care fac parte din viața cotidiană a copiilor – oameni romi sau maghiari, chinezi sau turci (din ziua de azi, nu din Imperiul Otoman); oameni grași sau cu ochelari, oameni cu dizabilități, etc. Tăcerea manualelor spune mult despre versiunea despre lume pe care o transmite instituția școlii – și care se regăsește apoi în atitudinile tinerilor față de diverse grupuri minoritare.
- Într-o lume a conflictelor și tensiunilor micro- și macro-sociale din societatea contemporană, manualele oferă mai curând o viziune funcționalistă, împăciuitoare asupra rolurilor și relațiilor dintre oameni – în care este totdeauna clar cine are dreptate și cine greșește. Nu sunt abordate deloc conflicte și dileme actuale legate de sărăcie, şomaj, migraţie, sănătate, riscuri online (desigur, probleme care ar trebui inserate cu tact și profesionalism, ținând cont de nivelul specific de vârstă). Nu se încurajează o gândire critică pe teme dintre cele mai actuale şi care ne privesc pe toţi. Nu se încurajează astfel capacitatea copiilor de a-și forma opinii și convingeri (ceea ce e total diferit de încercarea nefastă de a produce convingeri!). Manualele nu manifestă un interes deosebit pentru dezvoltarea spiritului de implicare în viața cetății, spirit care s-ar putea dezvolta de timpuriu. Valoarea civică dominantă este… cumințenia.
Care sunt oare efectele cumulative ale acestei lipse de expunere la întrebările și tehnologiile prezentului, la problematica diversității și egalității de șanse, într-o educație cu fața către trecut și prea puțin spre viitor? Captivi între logica clopoțelului care tratează viața în bucăți separate și logica unor conținuturi care livrează o cunoaștere cuminte și mută la întrebările cetățeanului lumii de azi, copiii noștri, să nu ne mire, vin la școală pentru clopoțelul care anunță… pauzele dintre ore.
N O T E_________
[1] Vezi de exemplu: Lazăr Vlăsceanu (Coord.), 2002, Şcoala la Răscruce. Schimbare și Continuitate în curriculum-ul învăţământului obligatoriu. Vol I,II, Polirom, Iași; UNICEF și ISE, 2004, Perspective asupra dimensiunii de gen în educație, București. [2] Profesori coordonatori: Cosima Rughiniș, Laura Grünberg, Raluca Popescu; autori: Nouella Gabriela Ghinea, Iulian Oană, Bogdan Osiceanu, Cosima Rughiniș, Maria Stoicescu, Laura Scarlat, Adela Sevastre, Elisabeta Toma, Ioana Vasile, Vlad Voicu.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu