Presedintele
Klaus Iohannis s-a remarcat in ultimele zile prin cateva aparitii
spectaculoase, devenite virale pe Facebook. A aparut cu o caciula de
blana odioasa resapata din recuzita modei comuniste. Apoi, un hatru i-a
adunat toate comunicatele pe teme importante in care zice invariabil ca
"urmareste cu atentie" evenimentele. Altul a suprapus vocea lui Cristi, bai Cristi pe niste imagini cu figura presedintelui, usor agasata de un incident oarecare generand astfel un delicios comic de situatie. In fine, revista Kamikaze
i-a dedicat un trucaj foto, o captura din filmul the Revenant cu
momentul in care Leonadro din Caprio este atacat de urs iar de dupa un
copac se iteste capul imblanit al presedintelui spunand "urmaresc cu
atentie". Presa mainstream se ocupa si ea zilele astea, dar pe un ton ceva mai grav de presedinte.
Ioana Ene i-a dedicat un editorial in ziare.com concluzionand ca intentia presedintelui dupa cele trei mandate de primar la Sibiu pare sa fie un "concediu de cinci ani".
Daniela Ratiu a publicat acum trei zile in Adevarul
un articol mai mult decat binevoitor incearcand sa priceapa ceva din
"metabolismul de sarpe boa". In mod straniu, vede in lentoarea
persedintelui, in reactiile tarzii sau in absentele lungi o strategie
fina de conservare a primului mandat pentru a-l castiga lejer pe al
doilea chiar cu pretul sacrificarii PNL in favoarea PSD.
Sigur,
veti spune, inamicii presedintelui vor sa-l ridiculizeze cu orice pret.
Nu-i chiar asa. Iohannis ofera publicului motive la tot pasul sa se
amuze pe seama presedintelui. Toate instantaneele de mai sus surprind
ceva din trasaturile lui Klaus Iohannis fara ca presedintele sa fi facut
neaparat ceva notabil. Ele au un singur ceva in comun: alunecarea in
ridicol a imaginii presedintelui.
In politica romaneasca poti fi
orice: borfas, corupt, securist, dictator, vicios, imoral, cu amante,
betiv, in fine, orice. Nimeni nu s-a compromis definitiv fiind ceva din
toate astea. Dar, odata cazut in ridicol, nimeni nu s-a mai ridicat.
Uitati-va la Geaoana. Dupa ce Ion Iliescu i-a pus celebrul diagnostic,
cine l-a mai luat in serios? Si nu pentru ca n-ar avea ca sa spuna, ci
din cauza ca ridicolul ucide oriunde in lumea asta.
Odata cazut
in ridicol, autoritatea oricarui politician se face tandari. Fiecare
simte ca poate face orice, cata vreme nu-ti mai poti lua in serios nici
macar presedintele. Sistemul a inceput sa amusine cu cine are de-a face
si se manifesta ca atare: procurorul sef refuza sa demisioneze zile in
sir in ciuda unor acuzatii grave pe care i le aduc chiar subalternii
sai, seful penitenciarelor la fel, Oprea si Dragnea au inviat etc.
Absenta unei autoritati picate in derizoriu se manifesta printr-o
confuzie totala instalata in institutiile din subordinea sa, care
asteapta ca presedintele sa decida iar ele sa execute. De prea multe
ori, din pacate, asta nu se intampla.
Incapacitatea de a simti
ridicolul de situatie am vazut-o la lucru si in plimbarea lui Klaus
Iohannis alaturi de Cristian Busoi, alt personaj care starneste zambete
prin simpla aparitie. Candidatul PNL la primarie alaturi de presedinte -
iata o scena irezistibila, ceva din Dumb&Dumber.
Klaus
Iohannis se apropie periculos de consolidarea unei imagini de presedinte
- caricatura. Nu atat reputatia de presedinte slab si ezitant, obsedat
sa nu semene cu Traian Basescu si atent sa nu exercite in forta puterea,
nu asta e marea lui problema. Nici complexele lui de minoritar vesnic
preocupat sa-si arate ostentativ atasamentul la romanism nu-i altereaza
chiar atat de rau imaginea. Seful statului se afla la un pas de caderea
ireversibila in ridicol. Odata prabusit acolo, in spatiul de
divertisment al politicii, nimic nu-l mai poate salva.
Ca
poliltician, Iohannis este un cabotin desavarsit in comparatie cu Ion
Iliescu sau Traian Basescu, doi fosti presedinti capabili sa vorbeasca
cu insufletire si convingator despre orice enormitate, sa-si seduca
publicul si sa-i capteze cumva atentie. Cand isi interpreteaza rolul
citind caznit din hartii, Iohannis starneste cam prea des zambete sau
hohote de ras fara sa-si propuna neaparat asta.
In schimb,
fermitatea presedintelui se manifesta in gesturi mici si aproape
maniacale: impune reguli stricte la intrarea in conferintele de presa,
ai intarziat un minut, nu mai intra nimeni, tranteste paltonul de masina
cand sepepistul nu-i destul de vigilent sa se transforme instant in
cuier, se enerveaza si tace cand piuie cate un telefon mobil in preajma,
tine mana la inima pentru a-si sublinia patriotismul cand se intoneaza
imnul (parca de asta s-a plictisit) si, cum ne tot spune, "urmareste cu
atentie" tot ce se intampla dar nu intervine in ruptul capului, nici
macar in situatii de viata si moarte cum am vazut din ilustratia celor
de la revista Kamikaze.
Radem si glumin, dar presedinte -
ridicol n-am avut. Dictatori, neo-comunisti, narcisisti (si asta era
putin ridicol, dar nu chiar asa tare) jucatori si autoritari - asta da,
am servit. Dar un sef de stat care distreaza publicul cu aparitiile sale
grave dar perfect irelevante asezonate mereu cu mici detalii ridicole -
inca nu.