Nu mai puţin de 13.000 de medici lipsesc din spitalele româneşti,
în momentul de faţă, ca efect al plecării doctorilor la muncă în
străinătate. În aceste condiţii, posturi la Cardiologie, ORL sau Terapie
Intensivă rămân neocupate în mai multe oraşe, iar în unele judeţe
deficitul se apropie de 50%.
#JobInRomania. Efectul exodului cadrelor medicale: Deficit de 13.000 de doctori în spitalele din ţară(FOTO: Hepta)
“Un medic face 10 – 11 gărzi pe lună, peste programul lui. S-a ajuns la o sclavie a gărzilor”
O radiografie a sistemului de Sănătate din România arată că nu există
judeţ în care să nu fie posturi libere pentru medici. Unele sunt scoase
la concurs chiar şi a treia oară, altele sunt acoperite de medicii
rămaşi prin ture prelungite. Realitatea arată că mirajul muncii în
străinătate a acaparat un sistem care oricum nu era sănătos. Şi chiar
dacă văd dezastrul, autorităţile nu cunosc metodele şi nu au pârghiile
necesare prin care să oprească exodul medicilor.
“Este o
hemoragie de medici, dincolo de orice altceva, vom avea o problemă
masivă cu exodul medicilor. În niciun sector omul nu este la fel de
important precum este în Medicină. Sunt oraşe în care specialităţi
întregi nu sunt reprezentate, pur şi simplu nu au medici”, recunoaşte chiar ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
În anul 2015, la nivelul Colegiului Medicilor Cluj au fost înregistrate
un număr de 211 cereri pentru obţinerea certificatului profesional
curent, necesar exercitării profesiei de medic în afara graniţelor
României.
„ UMF produce medici, iar ei pleacă. Lipsa de medici
s-a văzut în momentul discuţiilor legate de gărzile lunare care trebuie
asigurate. Dacă trebuie un medic să facă două gărzi pentru acoperirea
graficului de şapte gărzi, rămân cinci gărzi descoperite. Şi s-a ajuns
în situaţia anormală ca un medic să facă 10 – 11 gărzi pe lună, peste
programul lui, iar mulţi nu mai rezistă, sunt terminaţi, storşi ca
lămâia. S-a ajuns la o sclavie a gărzilor”, a declarat Radu Vasile, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Sanitară Cluj, pentru agenţia MEDIAFAX.
Despre motivele care stau la baza acestei plecări în masă a medicilor,
poate vorbi cel ai bine chiar unul dintre cei care au decis să profeseze
în străinătate. Oana Todea este medic stomatolog iar după ce a lucrat
în Cluj-Napoca o perioadă, într-un cabinet privat şi într-unul dentar
şcolar, a decis, în 2014, la 39 de ani, să plece din România şi să se
stabilească în Franţa, în orăşelul Macon, împreună cu soţul său şi cei
doi copii.
„Aveam 39 de ani când am părăsit România şi părinţii
mei mă mai ajutau uneori cu banii. Nu aveam maşină, concediile le făceam
la părinţi şi plăteam rate pentru un apartament igrasios”, povesteşte Oana.
Femeia spune că diferenţa majoră pe care a întâlnit-o în Franţa faţă de
sistemul medical din România este că tratamentele obişnuite sunt
rambursate în proporţie de 70% de către Casa de Asigurări, restul de 30
de procente fiind rambursat de către asigurarea privată a pacienţilor,
în condiţiile în care cei mai mulţ au una.
„Fără acest sistem,
mult mai mulţi francezi şi-ar neglija dinţii, aşa cum fac şi românii de
altfel" spune Oana Todea. În ceea ce priveşte francezii care au probleme
cu faptul că este imigrantă sau româncă, Oana susţine că „datoria
fiecăruia dintre românii plecaţi în străinătate este să schimbe în bine
imaginea pe care străinii o au despre noi. Fiecare pacient care pleacă
din cabinetul meu zâmbind este un pas pe calea cea bună”, a conchis aceasta.
“Am scos posturi la concurs Nu a fost depus niciun dosar”
Revenind în ţară, departe de oraşele mari, situaţia este şi mai gravă.
Spitalul Orăşenesc Ineu se află la circa 55 de km de municipiul Arad şi
deserveşte zeci de localităţi din zonă. A fost inaugurat în 2010, la
standarde europene şi de atunci tot caută medici
"Am nevoie de
medici, am organizat concurs, dar nu s-au prezentat candidaţi
interesaţi. Am avea nevoie urgentă de trei medici pentru Compartimentul
Primire Urgenţe şi unul la Obstretică-Ginegocologie", a declarat, agenţiei MEDIAFAX, directorul medical al Spitalului Orăşenesc Ineu, medicul Carmen Elena Cîrdei.
Pentru a-i atrage pe medici să lucreze la Ineu, conducerea Spitalului
Orăşenesc şi primăria au anunţat că asigură şi locuinţe ANL. Cu toate
acestea, la concursurile organizate nu se prezintă nimeni.
"Ne
descurcăm foarte greu în contextul unui număr foarte mare de prezentări
în CPU datorat faptului că spitalul deserveşte o zonă demografică foarte
întinsă, lipsită de unităţi sanitare de profil şi, de asemenea, a
lipsei de personal specializat în medicina de urgenţă. Am scos la
concurs posturile de medic de urgenţă şi medic medicină familie cu
competenţa urgenţe. Nu s-a depus niciun dosar", a mai declarat medicul Carmen Cîrdei.
Şi la Spitalulul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, care este cel mai mare
spital din judeţ, sunt mai multe specializări unde există deficit de
medici.
"Unii medici s-au pensionat, alţii au plecat să lucreze
în privat, iar alţii au plecat din ţară. Deficit avem la urgenţă,
cardiologie, neurologie, ATI, boli infecţioase. Cam 2-4 medici pe
fiecare specialitate, dar la urgenţă şi boli infecţioase e cea mai mare
presiune", a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul
medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, medicul Ciprian
George Pribac. Pentru a acoperi lipsa de personal, s-au realizat
contracte de prestări servicii cu personal din privat sau din alte
judeţe şi se fac gărzi suplimentare.
"Din aceste cauze,
personalul este uneori obosit, nervos şi pot să apară cazuri izolate de
deficienţe în comunicarea cu pacienţii", a mai spus medicul Ciprian George Pribac.
Aceeaşi problemă este şi în Hunedoara.
”Avem deficit pe
Oncologie, Imagistică Medicală, Urologie specializare la care doi medici
se vor pensiona în curând. În momentul de faţă e în regulă, dar peste
şase luni, un an, vor fi probleme dacă nu vine un nou medic. La
imagistică medicală sunt puţini, trebuie să asigurăm computerul
tomograf. Am vrea să avem mai mulţi medici cu competenţă în citirea
computerului tomograf. Şi pe Radilogie ar mai trebui măcar doi medici”, a precizat Ioan Demeter, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, pentru MEDIAFAX.
Situaţia este mult mai gravă la Spitalul de Urgenţă Petroşani unde lipsesc de pe statul de funcţii circa 200 de angajaţi.
”Statul
de funcţii are 1028,5 poziţii iar numărul de angajaţi este de 817.
Lipsesc cam toate poziţiile posibile. E un deficit de circa 200 de
persoane”, a declarat, pentru MEDIAFAX, doctorul Alin
Vasilescu, managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani. Potrivit sursei
citate, unitatea medicală din Petroşani ar avea nevoie urgentă de încă
doi medici la UPU SMURD, dar şi medici specializaţi în Radiologie,
Endocrinologie, Dermatologie şi Neonatologie. Şi la Spitalul Municipal
Vulcan este aceeaşi situaţie. ”Postul de medic pediatru a fost scos la
concurs, din septembrie anul trecut, de două ori, dar nu a venit
nimeni”, a completat Cătălin Popa, managerul Spitalului Municipal
Vulcan.
„Doi medici nu pot acoperi o secţie. Au fost scoase posturi la concurs, dar a venit doar o doamnă doctor din Vâlcea”
Unităţile spitaliceşti din judeţul Dolj au un deficit de medici de 25%,
iar 15% este deficitul de personal pe asistenţă medicală.
“La
spitalul municipal este doar un oncolog, la spitalul judeţean sunt doi.
La Neurochirurgie, la spitalul judeţean e aceeaşi problemă. S-au scos
posturi la concurs de mai multe ori şi a venit doar o doamnă doctor de
la Vâlcea. În condiţiile în care doi neurochirurgi ai spitalului sunt
pensionaţi, dar lucrează în continuare pentru că nu are cine. Mai este
deficit şi pe anestesizie, pe terapie intensivă”, a declarat Ion Cotojman preşedintele Federaţiei Sindicale „Hipocrat” România.
Unii dintre medicii pregătiţi aici la Universitatea de Medicină şi
Farmacie din Craiova pleacă din ţară încă din perioada rezidenţiatului.
Între ei se află şi Alexandru Obadă, un tânăr de 29 ani. Şi-a dorit să
devină medic încă din adolescenţă şi a urmat cursurile unui liceu
sanitar, apoi s-a înscris la medicină alegând ca specializare chirurgia
pediatrică. Acum este rezident în cadrul Spitalului de Urgenţă din
Craiova. A făcut însă o întrerupere a rezidenţiatului şi a plecat în
Scoţia, unde i s-a oferit un post de Resident Medical Officer la BMI
Kings Park Hospital.
„În primul rând am fost determinat de aspectul financiar dar, în
acelaşi timp, recunosc, ca, mi-am dorit o asemenea experienţă. Le
recomand celor care vor să facă acest pas doar pentru bani, să nu meargă
mai departe în demersul lor. Salariul este, clar, principala motivaţie,
pentru că, din păcate, în România zilelor noastre nu poţi trăi fără
bani. Tinerii care vor să practice medicina în România trebuie să facă
nişte eforturi titanice, dacă stăm să ne gândim că în momentul în care
termină facultatea nu se dă altceva decât un salariu de mizerie, nimic
mai mult. Până şi celor din salubritate li se dau uniforme, dar
medicilor nimic. Cum să se descurce un tânăr medic în societate cu un
salariu mizerabil? Aici intervin, ca de obicei, părinţii care trebuie,
din nou, să îşi susţină copilul ce a ales această meserie”,
spune Alexandru Obadă. Alexandru se va întoarce în ţară pentru a-şi
finaliza rezidenţiatul. Nu va avea însă un post asigurat, ca mulţi alţi
colegi ai lui, însă afirmă că „oricât de rău” va fi în România, nu va
putea pleca definitiv.
Mergând mai departe, în Gorj, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu
sunt angajate în total aproape 1200 de persoane, iar medici sunt
aproximativ 200.
” Suntem cu 35 la sută în minus. Avem anumite
specialităţi în care stăm prost, cum ar fi Cardiologie, Neurologie şi
cel mai grav lucru care există este că un număr destul de mare de medici
sunt în prag de pensionare şi încet încet o să dispară, ceea ce va face
ca deficitul să fie şi mai mare. În tot judeţul e la fel. Cred că numai
la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt în jur de 30-40 de
medici care, într-un interval de 3-4 ani, se pensionează. La ORL,
singura secţie pe judeţ, sunt doar doi medici. Este greu de făcut faţă
în aceste condiţii. Am scos un post la concurs, aşteptăm să vedem dacă
vine cineva, dar e mai atractiv sistemul privat. Doi medici nu pot
acoperi o secţie”, a declarat Gheorghe Stanciu, purtătorul de
cuvânt al Colegiului Medicilor Gorj. Potrivit managerului Spitalului
Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Tiberiu Tătaru, deficit de medici se
înregistrează şi la Unitatea de Primiri Urgenţe din municipiu, unde sunt
angajaţi doar patru medici, care întâmpină probleme mai ales în
perioada concediilor de odihnă.
‘Am închis compartimentul de Oncologie în momentul în care singurul medic specialist şi-a dat demisia”
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu are deficit de medici de
urgenţă, acesta fiind cel mai mare număr de posturi scoase la concurs –
şapte , însă este nevoie şi de medici neuroghirurgi, fizioterapeuţi,
radiologi şi infecţionişti.
„Faţă de posturile aprobate, următoarele specialităţi sunt deficitare,
în sensul că am publicat posturile la concurs şi nu au venit candidaţi:
Secţia Clinică Neurochirurgie – două posturi, Medicină Fizică,
Balneologie şi Recuperare Medicală – un post, Unitatea de Primiri
Urgenţe – 7 posturi. Totodată, în momentul de faţă avem publicate pentru
concurs următoarele posturi vacante: Secţia Clinică Boli Infecţioase –
două posturi şi Radiologie şi Imagistică Medicală – un post”, a
declarat, pentru MEDIAFAX, Decebal Todăriţă, purtătorul de cuvânt al
Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
La Vaslui, cea mai mare unitate spitalicească se confruntă cu o criză
acută de medici, organigrama fiind ocupată în procent de 60%. Din
totalul de 243 de posturi pentru medici sunt ocupate doar 145.
“Lipsa
specialiştilor are urmări grave. În primul rând am fost nevoiţi să
închidem în noiembrie 2015, compartimentul de Oncologie, în momentul în
care singurul medic specialist şi-a dat demisia şi a plecat să lucreze
în sistem privat. De asemenea, deficitul de medici duce la
suprasolicitarea celorlalţi specialişti, apare surmenajul şi chiar poate
să scadă calitatea actului medical”, a declarat pentru MEDIAFAX, Ana Rinder, managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Potrivit datelor oficiale, pe harta României este greu să găseşti în
momentul de faţă un spital cu toate posturile ocupate. Chiar ministrul
Sănătăţii anunţa că în Bucureşti sunt 6.700 de posturi vacante, în
Ialomiţa 44% din posturile din sistemul de Sănătate sunt neocupate, în
Călăraşi - 42%, în Tulcea - 40%.
În total, aproximativ 13.000 de medici lipsă, o cifră echivalentă cu cea a cadrelor medicale plecate în străinătate la muncă.
Citeşte şi:
#JobInRomania-Piaţa muncii: Salarii mici, meseriaşi puţini şi şomeri veniţi de pe băncile facultăţii